x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Blatter este îngrijorat de soarta selecţionerului Coreei de Nord

Blatter este îngrijorat de soarta selecţionerului Coreei de Nord

11 Aug 2010   •   00:00

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a cerut, miercuri, explicaţii Coreei de Nord ca urmare a informaţiilor privind felul în care a fost tratată echipa naţională după Cupa Mondială din Africa de Sud şi condamnarea selecţionerului Kim Jong-hun la muncă forţată, informează AFP. FIFA a decis să ancheteze acest caz, din acest motiv trimiţând în primul rând o scrisoare autorităţilor fotbalistice nord-coreene pentru a verifica informaţiile din presă.

"Am adresat o scrisoare federaţiei nord-coreene pentru a afla dacă informaţiile din mass-media, potrivit cărora antrenorul şi unii jucători au fost condamnaţi şi pedepsiţi sunt adevărate. Aceasta este o primă etapă şi vom vedea ce va fi în continuare. Însă nu este simplu", a declarat Blatter.

Naţionala Coreei de Nord a fost eliminată de la Cupa Mondială din Africa de Sud în faza grupelor, după ce a fost învinsă de Brazilia (2-1), Portugalia (7-0) şi Coasta de Fildeş (3-0).

Potrivit Radio Free Asia, la întoarcerea din Africa de Sud jucătorii au fost chemaţi la Palatul Culturii din capitala Coreei de Nord şi supuşi timp de şase ore "criticii ideologice", în faţa a aproximativ 400 de demnitari.

Fotbaliştii ar fi fost constrânşi să îl critice pe tehnicianul Kim Jong-hun, iar acesta din urmă ar fi fost pedepsit pentru că l-a trădat pe Kim Jong-un, unul dintre fiii liderului Kim Jong-il, şi trimis la muncă forţată.

Preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal (CAF), Mohamed bin Hammam, s-a întâlnit cu mai mulţi jucători în timpul unei vizite recente în Coreea de Nord, dar nu ştie nimic de antrenor. "Au existat informaţii că unii jucători ar fi fost torturaţi, dar nu pot să confirm nimic, deoarece personal nu am văzut şi nu am auzit nimic", a declarat Bin Hammam.

×
Subiecte în articol: stiri