x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Bourceanu (Steaua), suspendat două etape şi amendat cu 5.000 de lei

Bourceanu (Steaua), suspendat două etape şi amendat cu 5.000 de lei

23 Apr 2016   •   18:35
Bourceanu (Steaua), suspendat două etape şi amendat cu 5.000 de lei

Mijlocaşul Alexandru Bourceanu, de la Steaua Bucureşti, a fost suspendat două meciuri şi amendat cu suma de 5.000 de lei de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, reunită vineri, potrivit site-ului FRF.

''În baza art. 63/1/b raportat la art. 63/2/4/a din RD se suspendă 2 (două) jocuri şi i se aplică o penalitate sportivă de 5.000 lei'', se arată în decizia comisiei în acest caz.

Bourceanu a fost eliminat de arbitrul Cristian Balaj în minutul 43 al partidei dintre Steaua şi Dinamo (2-2), care a avut loc miercuri pe Arena Naţională, în manşa a doua a semifinalelor Cupei României, după un fault dur la atacantul dinamovist Eddy Harlem Gnohere.

Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, eliminat şi el la pauză de arbitrul Balaj, a fost suspendat două jocuri şi amendat cu 320 de lei.

De asemenea, Horea Codoreanu, masor al echipei Steaua, a fost suspendat o lună şi amendat cu 640 de lei.

Totodată, clubul Dinamo a fost amendat cu 5.000 de lei, ''în baza art. 82 raportat la art. 83/2/b din Regulamentul Disciplinar''.

Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ (ASA Târgu Mureş), eliminat în cealaltă semifinală a Cupei, CFR Cluj - ASA 2-0, a primit o suspendare de un joc şi a o amendă de 740 de lei.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: alexandru bourceanu steaua fcsb dinamo derby