Arbitrii care nu sancţionează drastic loviturile cu cotul sau braţul în lupta pentru minge precum şi protestele jucătorilor vor fi reţinuţi de la delegări, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram.
"Având în vedere că există o tendinţă în creştere privind folosirea neregulamentară a braţelor/coatelor în lupta pentru minge ce duce la periclitarea integrităţii fizice a adversarului şi la rănirea acestuia, precum şi o creştere a disputelor cu arbitrul prin dezaprobarea prin vorbe, gesturi şi reacţii care arată o lipsă de respect la adresa jocului de fotbal, CCA consideră a readuce în atenţia cluburilor deciziile UEFA şi FRF privind sancţionarea fermă şi corespunzătoare a acestor abateri. Astfel, arbitrii au responsabilitatea de a proteja jucătorii de eventualul joc dur al adversarilor, asigurându-se că orice contact care implică folosirea excesivă a forţei (şi în consecinţă periclitează integritatea fizică a adversarului) trebuie considerat greşeală gravă şi trebuie să aibă ca rezultat o eliminare (cartonaş roşu).
Folosirea coatelor în mod intenţionat, ca o armă împotriva adversarului, se include bineînţeles în această categorie. Totodată, CCA recomandă tuturor arbitrilor să nu tolereze aceste manifestări de lipsă de respect şi să sancţioneze în mod drastic în conformitate cu «Legile Jocului» aceste incidente. Arbitrii care nu se vor conforma acestor dispoziţii vor fi reţinuţi de la delegări", se arată în comunicat.
Preşedintele Vasile Avram solicită jucătorilor şi antrenorilor să ia măsuri pentru stoparea acestor manifestări neregulamentare. "CCA adresează rugămintea tuturor participanţilor (antrenori, jucători) să ia măsuri pentru: încetarea cu desăvârşire a acestor manifestări, care duc la accidente grave şi la indisponibilităţi de lungă durată, şi instaurarea unui climat de respect faţă de adversar", se precizează în comunicat.
CCA susţine că acest demers este o măsură preventivă privind evitarea accidentărilor grave şi a sancţiunilor ferme ce se vor lua.