Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaş pentru transferul mijlocaşului central Ovidiu Bic, care a semnat cu formaţia din Bănie pentru următorii patru ani şi jumătate, potrivit site-ului clubului craiovean.
''Proaspătul transfer este unul dintre fotbaliştii pe care Ştiinţa a insistat să îi achiziţioneze încă de astă-vară, Bic fiind urmărit toată prima parte a sezonului în curs al Ligii I'', precizează comunicatul.
Bic s-a născut pe 23 februarie 1994 în localitatea Abrud şi este un jucător mobil la mijlocul terenului, care poate evolua şi pe flancul stâng. Înalt de 1,77 m, şi-a început cariera la Liberty Salonta, evoluând apoi la Bihor Oradea (53 de meciuri, patru goluri şi trei pase decisive), Olimpia Satu Mare (22 de meciuri şi un gol) şi la Gaz Metan Mediaş (76 de meciuri, patru goluri şi două pase decisive), echipă la care juca de aproximativ doi ani şi jumătate. Noul mijlocaş al Ştiinţei a îmbrăcat de trei ori tricoul naţionalei Under-19.
În actualul sezon competiţional, Bic a evoluat în 22 de partide (20 în Liga I şi doua în Cupa României, competiţie în care a oferit o pasă decisivă). A adunat, în total, 1.763 de minute în tricoul medieşenilor.
O altă noutate în cadrul grupării din Bănie este numirea lui Bruno Alexandru Vienescu în funcţia de coordonator tehnic al Centrului de Copii şi Juniori al clubului, urmând să gestioneze grupele Under-7 şi Under-15. Vienescu a fost unul dintre antrenorii academiei de tineret de la West Bromwich Albion, echipa la care a activat timp de aproape jumătate de an, după care a lucrat la una dintre cele mai titrate echipe din Anglia, Manchester City. În prezent, el deţine licenţa UEFA ''B'', urmând ca în luna februarie să dobândească şi licenţa UEFA ''A''.
AGERPRES