x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern CSA Steaua explică într-un comunicat motivul nejucării meciului FCSB – Dinamo pe Ghencea

CSA Steaua explică într-un comunicat motivul nejucării meciului FCSB – Dinamo pe Ghencea

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2023   •   18:16
CSA Steaua explică într-un comunicat motivul nejucării meciului FCSB – Dinamo pe Ghencea

Negocierile privind solicitarea echipei FCSB de a disputa meciului din Superligă cu Dinamo București pe Stadionul Steaua au ajuns în impas, partida urmând să se desfășoare cel mai probabil pe Stadionul „Arcul de Triumf”. CSA Steaua a emis un comunicat în care explică eșecul negocierilor.

Potrivit comunicatului, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” menționează că „pozițiile exprimate de membrii comisiei de negociere a CSA Steaua au fost, în toate împrejurările, de bună credință și în interesul respectării cadrului legislativ. În niciun moment nu au fost formulate condiții sau pretenții nejustificate sau în afara legii.”

Conform aceluiași comunicat, negocierile pentru semnarea contractului de punere la dispoziție a stadionului „Steaua” au intrat în impas ca urmare a faptului că reprezentanții clubului FCSB au transmis oficial că nu pot prezenta documentele stabilite de comun acord în procesul verbal de negociere, mai exact polița de asigurare pentru acte de vandalism și biletul la ordin avalizat pentru asigurarea protecției gazonului.

Reprezentanții clubului din Ghencea au precizat că „ținând cont de procedurile interne ale Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, cât și de experiențele contractelor anterioare de punere la dispoziție a stadionului, încheiate cu FRF și UEFA, ne-am aflat în imposibilitatea de a accepta o garanție de alt tip, neconformă cu cea prevăzută în reglementările interne.”

În ciuda neagreerii încheierii unui contract de punere la dispoziție, CSA Steaua asigură opinia publică că a avut și are „toată deschiderea și disponibilitatea de a încheia contracte de punere la dispoziție a stadionului „Steaua” cu toate entitățile sportive interesate, în condițiile respectării cadrului legislativ aplicabil.”

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: csau steaua fcsb dinamo