x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Daniel Ghiţă s-a calificat în finala K1 din Japonia (video)

Daniel Ghiţă s-a calificat în finala K1 din Japonia (video)

00 0000   •   00:00
Daniel Ghiţă s-a calificat în finala K1 din Japonia (video)
Sursa foto: /www.k-1.co.jp

Luptătorul român Daniel Ghiţă s-a calificat în marea finală K1 de la Yokohama după ce l-a învins, în această dimineaţă, pe olandezul Errol Zimmerman, în cadrul galei semifinale K1 World Grand Prix Final 16, care s-a desfăşurat în Coreea de Sud, la Seul.

Ghiţă s-a impus prin KO, la începutul rundei a doua, Zimmerman neputând să se ridice minute bune de la podea după o serie năucitoare a românului. Daniel Ghiţă este primul sportiv din ţara noastră care accede în gala finală K1. Aceasta va avea loc la 11 decembrie, la Yokohama, după sistemul piramidă de 8.



Errol "Spărgătorul de Oase" Zimmerman îl învinsese prin KO pe Cătălin Moroşanu, în numai 26 de secunde, la gala K1 România din primăvară.

Al doilea român prezent în gala semifinală de la Seul, Raul "Iron" Cătinaş, a fost învins la puncte de samoanul Mighty Mo.


Celelalte rezultate înregistrate în cadrul galei K1 World Grand Prix Final 16 de la Seul:

Tyron Spong (Surinam) l-a învins la puncte pe Ray Sefo (Noua Zeelandă)

Gokhan Saki (Turcia) l-a învins prin KO, în prima repriză, pe Freddy Kemayo (Franţa)

Kyotaro (Japonia) l-a învins pe Jerome Le Banner (Franţa) după ce acesta din urmă a refuzat să dispute runda de departajare, considerându-se nedreptăţit de verdictul de egalitate de după primele 3 reprize

Peter Aerts (Olanda) l-a învins la puncte, după o repriză suplimentară, pe Ewerton Texeira (Brazilia)

Semmy Schilt (Olanda) l-a învins la puncte pe Hesdy Gerges (Egipt)

Alistair Overeem (Olanda) l-a învins prin KO, în prima repriză, pe Ben Edwards (Australia)

×
Subiecte în articol: stiri