Dinamo București s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-2 (1-2), miercuri seara, la Drobeta-Turnu Severin, grație unui gol înscris în ultimul minut de joc.
Oaspeții au deschis scorul prin Ionuț Nedelcearu (8), dar Pandurii a egalat cinci minute mai târziu, prin Ioan Hora (13). ''Gazdele'' au intrat în avantaj la pauză, în urma autogolului lui Ionuț Nedelcearu (31), după o minge respinsă de portarul Iustin Popescu. Dinamo a restabilit egalitatea imediat după pauză, când Dorin Rotariu (51) a marcat din apropiere. În ultimul minut de joc (90), croatul Aljosa Vojnovic a marcat golul victoriei lui Dinamo, la capătul unui carambol în careul gorjenilor, la o lovitură liberă.
A fost al treilea duel dintre cele două echipe în acest sezon competițional, după ce în campionat a fost egalitate, 2-2, tot la Drobeta-Turnu Severin, iar în optimile Cupei Ligii Adeplast s-a impus tot Dinamo, cu 2-0, tot la Drobeta-Turnu Severin.
În sferturile de finală ale competiției s-au mai calificat Astra Giurgiu, CSMS Iași, ACS Poli Timișoara, ASA Tg. Mureș și CFR Cluj.
Pandurii Târgu Jiu — Dinamo București 2-3 (2-1), Stadion Municipal — Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Ioan Hora (13), Ionuț Nedelcearu (31, autogol), respectiv Ionuț Nedelcearu (8), Dorin Rotariu (51), Aljosa Vojnovic (90).
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Vasile Marinescu (București); arbitru de rezervă: Adrian Illyes (Ploiești)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) — CCA, Aurel Ionescu (București) — FRF
Agerpres