Dinamo Bucureşti s-a calificat fără emoţii în turul al treilea preliminar al Ligii Europa după ce a învins cu scorul de 5-1 (3-0) formaţia moldoveană Olimpia Bălţi în manşa secundă a turului 2 preliminar. În tur, alb-roşii învinseseră la Chişinău cu 2-0.
Elevii lui Ioan Andone s-au impus prin punctele înscrise de Andrei Cristea 3, Adrian Cristea 32, N'Doye 45, Cătălin Munteanu 59 şi Torje 62-penalty, în timp ce golul de onoare al oaspeţilor a fost marcat de nigerianul Adaramola în minutul 90.
În turul 3 preliminar al competiţiei, Dinamo va întâlni un adevrsar de calibru, formaţia croată Hajduk Split. Primul meci se va disputa la Bucureşti, pe 29 iulie, iar returul va avea loc peste o săptămână, pe 5 iulie, la Split.
Arbitrul italian Antonio Damato a condus la centru următoarele garnituri:
Dinamo: Curcă - Homei, Scarlatache (46 Juan Pablo Garat), Moţi, Pulhac - C. Munteanu, Mărgăritescu, N'Doye (68 Păun) - Torje, Ad. Cristea (60 L. Ganea) - And. Cristea. Antrenor: Ioan Andone.
Olimpia Bălţi: Paiuş - Ogada, Verbeţchi, Orlovski, Văluţă (61 Guşacov) - Robens (70 Somide), Tcaciuc, Camara, Adaramola - Ovseannikov, Paseciniuc (46 Horolski). Antrenor: Nicolae Bunea.