x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2. Steaua continuă marşul victorios către grupele Champions League

Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2. Steaua continuă marşul victorios către grupele Champions League

30 Iul 2013   •   20:58
Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2. Steaua continuă marşul victorios către grupele Champions League

Microbistul serios, înarmat cu seminţe şi bere, s-a găsit pentru minute bune în postura de a urmări un alt meci decât cel pe care şi-l dorea,  prin grija televiziunii georgiene care susţinea că pe ecrane se desfăşoară  "Dinao - Steaua".

Prima repriză a meciului s-a desfăşurat în coordonate destul de puţin dinamice, fiecare echipă fiind preocupată să demonstreze că fotbalul e un sport al minţii, în care entuziasmul e mai puţin apreciat decât aşezarea în teren sau pressing-ul agresiv.
Ocaziile au fost, rare, ca şi numărul spectatorilor, care au ocupat doar o treime din capacitatea stadionului, georgienii demonstrând rareori că pot depăşi nivelul unei echipe modeste, una nu doar să vrea ci şi să şi poată pune probleme Stelei.

Apărut din insistenţa jucătorilor echipei gruzine din primul sfert al celei de-a doua reprize, penalty-ul pe care l-au primit în urma unui henţ în careu comis de Latovlevici, a fost fără îndoială momentul în care s-a decis partida.
Ca orice lovitură de pedeapsă neconcretizată pe tabela de marcaj, penalty-ul a fost ratat de executant sau apărat de Tătăruşanu.
De aici încolo, pe teren s-au aflat o echipă de fotbal- Steaua, şi alţi unsprezece jucători îmbrăcaţi în tricouri de culoare diferită, marcaţi de faptul că au fost extrem de aproape să înscrie un gol.
Jocul Stelei a scapat de superioritatea afişată şi a curs spre poarta adversă, dezinvolt, în viteză, imaginativ, cu numeroase ocazii de poartă.

Reghecampf a mutat la pauză înlocuind o speranţă a fotbalului românesc cu o alta, a ieşit Nicolae Stanciu, a intrat Gabi Iancu, şi ultimul a ţinut să arate că e capabil să facă primul pas pe drumul care i-ar aduce statutul de certitudine, reuşind să înscrie de două ori.

Una peste alta, Steaua a mai bifat o victorie europeană, ce-i oferă confortul unei partide retur mai lipsită de griji, redusă aproape la o bornă de prezenţă necesară accederii în play-off-ul Champions League.
_______________________________

Laurenţiu Reghecampf (Digi Sport): "Mai sunt 90 de minute de jucat. Am spus şi la conferinţa de presă, important e să nu primim gol. Nu am primit şi am dat două. Nu m-am temut de ei, dar ştiam că sunt o echipă arţăgoasă. Tătă joacă de la meci la meci mai bine. Putem spune că ne-a salvat, la 1-0 pentru ei poate altfel se scria istoria meciului. Dar sunt convins că puteam marca chiar şi aşa. Iancu începe să fie jucătorul de care avem nevoie".


_______________________________

Echipele de start:
Dinamo Tbilisi: Loria - Seturidze, Kvaratskhelia, Ustaritz, Glisici - Merebashvili, Grigalashvili, Khmaladze, Kvirkvelia - Xisco, Dvali
Rezerve: Zarkua, Khurtsilava, Gvelesiani, Papava, Khocholava, Goga, Vouho
Antrenor: Duşan Uhrin jr.

Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, N. Stanciu, Tănase - Nikolici
Rezerve: Cojocaru, Gardoş, Prepeliţă, Pîrvulescu, Răduţ, G. Iancu, Piovaccari
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

×
Subiecte în articol: steaua champions league