x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Evoluţia lui Radu Ştefan în Bari-Lazio 0-2, apreciată de presa italiană

Evoluţia lui Radu Ştefan în Bari-Lazio 0-2, apreciată de presa italiană

18 Oct 2010   •   00:00
Evoluţia lui Radu Ştefan în Bari-Lazio 0-2, apreciată de presa italiană
Sursa foto: /Reuters

Site-ul tuttomercatoweb.com a apreciat evoluţia fundaşului Ştefan Radu în meciul câştigat de echipa sa, Lazio Roma, în deplasare la Bari, scor 2-0, scriind că românul a interpretat bine rolul de fundaş stânga.

Sursa citată i-a acordat nota 7 internaţionalului nostru, despre care a scris: "Rivas a încercat să-l scoată din poziţia sa, dar Radu s-a angajat într-un interesant duel cu mijlocaşul advers. Iniţial a suferit la viteza lui Rivas, dar după 20 de minute şi-a intrat în rol şi a blocat orice acţiune a adversarului. A avut şi unele interesante acţiuni ofensive. A interpretat bine rolul de fundaş stânga".

Site-urile sportevai.it, calciomarcato.it şi agenţia Datasport l-au notat cu 6 pe Radu. "S-a apărat bine în faţa lui Rivas şi a urcat şi în ofensivă", a scris sportevai.it. "Revenit după meciul naţionalei României cu Franţa, unde a fost rezervă, Ştefan Radu s-a apărat în ordine şi nu a riscat nimic. În ofensivă a avut o ocazie bună, dar a ratat de puţin să înscrie", a notat calciomercato.it. În schimb, Datasport a scris că "prestaţia lui Radu a fost discretă, dar a avut intervenţii precise în defensivă".

Ştefan Radu a fost integralist în partida pe care Lazio Roma a câştigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Bari, în etapa a 7-a din Serie A.

×
Subiecte în articol: stiri