x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victorie importantă pentru FC Argeș în lupta pentru evitarea retrogadării

Victorie importantă pentru FC Argeș în lupta pentru evitarea retrogadării

de Redacția Jurnalul    |    29 Apr 2023   •   17:40
Victorie importantă pentru FC Argeș în lupta pentru evitarea retrogadării
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

 FC Argeș s-a impus sâmbătă în fața celor de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-out-ului Superligii.

Cele două goluri ale partidei au fost înscrise de Calcan, în minutul 7, și de Garita, în minutul 66.

Un gol marcat de Antal pentru Mioveni în minutul 69 a fost anulat după consultarea VAR, pe motiv de ofside.

FC Argeș acumulează astfel 20 de puncte, iar CS Mioveni se menține pe ultimul loc în clasament, cu 11 puncte.

CS Mioveni şi FC Argeş s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de patru ori, de două ori au câştigat piteştenii, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cs mioveni fc arges