x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Barcelona apelează la credit bancar pentru plata jucătorilor

FC Barcelona apelează la credit bancar pentru plata jucătorilor

07 Iul 2010   •   00:00

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona intenţionează să ia un credit de 150 milioane de euro pentru a plăti salariile jucătorilor, antrenorilor , personalului administrativ şi tehnic, scrie The Financial Times, citat de lenta.ru. Conform noului preşedinte al clubului, Sandro Rosell, gruparea blaugrana se confruntă cu unele greutăţi în ceea ce priveşte lichidităţile, dar treptat îşi va rezolva situaţia.



Rosell a menţionat că Barcelona a introdus şi politica de reducere a cheltuielilor, pentru a face economie în zonele mai puţin importante. În primul rând clubul trebuie să achite la timp salariile la jucători. În afară de credit, Barcelona a primit 15 milioane de euro şi din vânzarea lui Dmitri Cigrinski , care s-a întors la Shahtior. Este de menţionat faptul că anul trecut Barcelona a cheltuit cu 10 milioane de euro mai mult pentru cumpărarea acestui jucător.

Cea mai mare greutate a clubului o reprezintă nerespectarea contractului din partea trustului media Media Pro, care deţine dreptul de a transmite toate meciurile clubului. Trustul se află în prezent în proces de faliment.

Barcelona ese unul din cele mai bogate cluburi din lume. Potrivit Deloitte, venitul ei în 2009 a constituit 366 milioane de euro. Conform acestui indicator, Barcelona este întrecută numai de adversara sa Real Madrid , carea a câştigat 400 milioane de euro!

×
Subiecte în articol: stiri