x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Botoşani - ASA Târgu Mureş 4-2. Revenire SPECTACULOASA

FC Botoşani - ASA Târgu Mureş 4-2. Revenire SPECTACULOASA

30 Aug 2016   •   07:40
FC Botoşani - ASA Târgu Mureş 4-2. Revenire SPECTACULOASA
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

FC Botoşani a învins-o pe ASA Târgu Mureş cu scorul de 4-2 (1-2), pe teren propriu, luni, în ultimul meci din etapa a 6-a a Ligii I de fotbal.

ASA Târgu Mureş a condus cu 2-0, după golurile lui Zicu (minutul 19) şi Matei (39). FC Botoşani a redus din handicap în al doilea minut de prelungire al primei reprize, prin Bordeianu, cu un şut de la peste 20 de metri.

Golofca a restabilit egalitatea în minutul 66, cu un lob, iar Matulevicius le-a adus pe gazde în avantaj în minutul 73, cu o lovitură de cap.

Matulevicius a reuşit dubla în minutul 87, după o eroare a lui Cordoş.

FC Botoşani este cea mai prolifică echipă din actuala ediţie de campionat, cu 14 goluri înscrise în 6 etape.

Echipa antrenată de Leo Grozavu a acumulat 10 puncte şi a urcat pe locul 4, la 3 puncte de liderul Steaua Bucureşti şi la 2 în spatele lui Dinamo şi CS Universitatea Craiova.

ASA Tg. Mureş, care a pierdut toate meciurile disputate, are - 6 puncte.

FC Botoşani - ASA Târgu Mureş 4-2 (1-2), Stadion "Municipal" - Botoşani
Au marcat: Mihai Bordeianu (45+2), Cătălin Golofca (66), Deivydas Matulevicius (73, 87), respectiv Ianis Zicu (19), Gabriel Matei (39)
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Bogdan Gheorghe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Ionel Popa (Paşcani) - CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) - LPF
www.agerpres.ro

×