x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB umilită pe Arena Națională de Oțelul Galați

FCSB umilită pe Arena Națională de Oțelul Galați

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2023   •   23:21
FCSB umilită pe Arena Națională de Oțelul Galați
Sursa foto: pixabay.com

Oțelul Galați a învins duminică seara pe FCSB pe Arena Națională, cu 2-0, furnizând cea mai mare surpriză a etapei a 18-a a Superligii la fotbal masculin. Florinel Coman a fost eliminat pe finalul meciului, pentru cumul de cartonașe. Oțelul e acum pe locul 9 în clasament, cu 23 de puncte.

Oțelarii au deschis scorul devreme, în minutul 7, prin Teles, care a profitat de o eroare în defensivă a liderului clasamentului, marcând pe sub Târnovanu, din careu.

Gazdele l-au pus apoi la încercare pe portarul Dur-Bozoancă în mai multe rânduri, însă fără rezultat pe tabelă.

După pauză, Ovidiu Popescu a ratat o ocazie din poziție ideală, iar peste doar 5 minute, elevii lui Dorinel Munteanu și-au dublat avantajul, prin Cisotti, la capătul unui contraatac (0-2, min. 64).

FCSB a continuat să domine teritorial și să aibă ocaziile mari de poartă, în special prin Florinel Coman, dar meciul s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a oaspeților, care reușesc să urce până pe locul 9 în clasament.

(sursa: Mediafax)

×