x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB învinge Petrolul Ploiești și lupii galbeni pierd șansa de a accede în play-off

FCSB învinge Petrolul Ploiești și lupii galbeni pierd șansa de a accede în play-off

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2024   •   23:27
FCSB învinge Petrolul Ploiești și lupii galbeni pierd șansa de a accede în play-off

FCSB – Petrolul Ploiești s-a încheiat duminică seara cu victoria cu 1-0 a liderului.Cu golul victoriei a fost creditat Luis felipe, însă mingea a intrat în poartă din piciorul lui Țicu. Oaspeții aveau nevoie de o victorie pentru a păstra șanse de accedere în play off.

Băluță a ratat prima ocazie în minutul 9, mingea șutată de el fiind reținută de Zima.

A venit rândul lui Miculescu și Dawa să se înscrie pe lista celor care au irosit ocazii de a deschide scorul.

Pe final de repriză, în minutele suplimentare de joc, Coman la pus din nou la încercare pe Zima, din lovitură liberă, portarul polieștenilor respingând în bara transversală.

La faza următoare, Alhassan a trimis mingea spre poartă cu genunchiul, nimerind din nou bara, iar mingea ricoșată a fost lovită de Adrian Șut, însă doar în blocajul defensiv al oaspeților, care au respins de pe linia porții.

FCSB a deschis scorul la puțin timp după reluarea jocului. Florinel Coman a pasat în fața porții, unde Țicu, în efortul de a bloca balonul, l-a trimis involuntar în poartă, deranjat de Luis Felipe, care a și fost inițial creditat ca autor al golului.

Meciul nu a fost lipsit nici de momente tensionate, soldate cu un total de 7 cartonașe galbene. În ciuda forcing-ului de final, Petrolul nu a mai reușit să schimbe scorul.

Găzarii sunt acum pe locul 10 în clasament, cu 35 de puncte, la doar 5 puncte distanță de locurile de baraj de retrogradare.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fcsb petrolul ploiesti