x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Florin Costea despre revenirea sa pe gazon: "Un nou început!"

Florin Costea despre revenirea sa pe gazon: "Un nou început!"

14 Oct 2010   •   00:00
Florin Costea despre revenirea sa pe gazon: "Un nou început!"
Sursa foto: /Intact Images

Atacantul Universităţii Craiova, Florin Costea, care a evoluat pentru prima dată după aproape şapte luni de pauză în amicalul disputat de alb-albaştrii împotriva echipei de liga a treia FC Caracal (scor 4-0), a declarat că, pentru el, această revenire este un nou început.

"Sunt foarte bucuros că am revenit după şase luni şi jumătate. A fost o perioadă foarte grea, mi-a fost foarte greu, însă acum sunt fericit. Aştept meciurile oficiale, însă până atunci trebuie să mă bucur de acest moment. Pentru mine, pot spune că este un nou început, o iau de la zero şi sper să ajung în cel mai scurt timp măcar la nivelul la care am fost înainte de accidentare. Vreau să-mi ajut echipa, nu contează dacă voi redeveni eu golgheter", a spus vedeta oltenilor.

Costea a adăugat că atmosfera din lotul Universităţii este foarte bună. "Sper ca lumea să fie în continuare alături de noi. Nu vreau să vorbesc ce va fi, vreau să vorbesc numai pe teren".

La rândul său, antrenorul echipei craiovene, Eugen Neagoe, nu a putut preciza cu exactitate când va reveni Florin Costea într-un meci oficial. "Meciul de astăzi a fost mai mult pentru jucătorii care au evoluat mai puţin în acest tur de campionat, printre care şi Florin. Nu ştiu când va intra într-un meci oficial. Totul depinde numai de el, din punct de vedere medical este bine, s-a pregătit bine săptămâna trecută la Constanţa şi asta este cel mai important. Este normal să mai aibă puţină reţinere în joc, vine după o accidentare foarte gravă, dar cu o pregătire bună cu siguranţă va reveni la forma din sezoanele trecute", a spus Neagoe.

Florin Costea, accidentat grav de portarul Politehnicii Iaşi, Cristi Brăneţ, într-un meci de campionat disputat la 21 martie, a intrat în minutul 65 al partidei de verificare cu FC Caracal, disputată miercuri pe arena "Petre Deselnicu" din complexul "Ion Oblemenco" şi câştigată de olteni cu scorul de 4-0.

×
Subiecte în articol: liga 1