x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Fotbaliştii de la FC Timişoara, puşi sub sechestru

Fotbaliştii de la FC Timişoara, puşi sub sechestru

de Mircea Opris    |    07 Oct 2010   •   00:00

Clubul timişorean nu şi-a achitat nici măcar datoriile curente, iar în ce priveşte cele istorice lucrurile sunt mult ami încurcate. Organele fiscale din Timiş au blocat din nou conturile clubului şi au pus sechestru asigurator pe bunurile imobile. Mai grav este că acum Fiscul a blocat şi dreptul clubului de a dispune de drepturile de joc ale jucătorilor. Cu alte cuvinte, fiscul a pus sub sechestru fotbaliştii clubului.



Din cauza datoriilor acumulate, fiecare leu care intră în conturile FC Timișoara este dirijat automat la Fisc, în contul datoriei de 7 138 768 de lei, sumă care reprezintă obligațiile la plată acumulate de către club din septembrie 2009 până în prezent. "Condiția de păsuire la plată pentru datoriile mai vechi era ca ei să achite obligațiile curente, conform legii. Nu și le-au plătit. Din această cauză au fost dispuse măsurile necesare pentru recuperarea sumelor", a declarat Mircea Călin, directorul executiv al Direcției Finanțelor Publice Timișoara. Toate deciziile sunt emise pe actuala societate comercială FC Timișoara SA și nu pe firme mai vechi dinainte de preluarea clubului de către Marian Iancu. Actuala societate figurează că a preluat-o pe cea veche cu tot active și pasive, deci cu tot cu datorii.

"E o decizie care ne afectează de mai bine de două săptămâni. Legat de această problemă se poate discuta ore întregi. E multă obtuzitate și răutate în această decizie. O să încercăm să rezolvăm problema, dar pașii nu sunt chiar așa de simpli", a declarat Gheorghe Chivorchian, directorul executiv al clubului timișorean de fotbal.

Situația financiară a clubului s-a degradat vizibil în ultimul an. Numai în luna iulie, datoriile cumulate de Poli către terţi treceau de trei milioane de euro. Taxelor către stat, salariilor şi diverselor plăţi pentru utilităţi li se adaugă inclusiv litigii pierdute în instanţele fotbalistice. Ultimul caz de acest gen e cel al lui Gigel Bucur, căruia Marian Iancu nu i-a achitat ultimele două salarii, adică 25 de mii de euro. Jucătorul, plecat între timp la Kuban Krasnodar, a dat în judecată clubul şi a obţinut o decizie definitivă, la Comisia de Recurs a LPF. Finalul a fost unul incendiar cu executori judecătorești. Faţă de veniturile care au construit bugetul sezonului 2008-2009, Poli a pierdut deja peste patru milioane de euro, în vreme ce datoriile au crescut semnificativ. Consiliul Judeţean Timiș a tăiat aproximativ un milion de euro din sprijinul financiar anual alocat echipei.

×
Subiecte în articol: stiri