Alături de Rege, au mai prins cel mai bun unsprezece la finalul rundei alți doi jucători de la Farul Constanța. Câte doi reprezentanți mai au și CFR Cluj, Universitatea Craiova și FCSB.
Echipa ideală a etapei a 30-a:
Portar
Mihai Popa (FC Voluntari / 22 de ani) - A fost portarul cu cele mai multe şuturi respinse - 6.
Fundaşi
Cristian Manea (CFR Cluj / 25 de ani) - Trece prin cea mai bună perioadă din carieră. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Paul Papp (Petrolul / 33 de ani) - Experimentatul fundaş transferat în iarnă de Petrolul a dat siguranţă defensivei, ploieştenii întorcându-se de la Piteşti fără gol primit.
Yuri Matias (CFR Cluj / 28 de ani) - A fost jucătorul cu cele mai multe dueluri câştigate - 19, dintre care 13 aeriene.
Andrei Borza (Farul / 17 ani) - Puştiul dobrogenilor a făcut un nou meci foarte bun. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.
Mijlocaş
Andrei Artean (Farul / 29 de ani) - A marcat un gol şi a depus un efort fantastic la centrul terenului.
Alexandru Creţu (Universitatea Craiova / 30 de ani) - Introdus în repriza secundă, a fost decisiv cu un nouă pasă decisivă, a treia din acest sezon.
Darius Olaru (FCSB / 25 de ani) - Căpitanul roş-albaştrilor a făcut un nou meci consistent. A reuşit a cincea pasă decisivă din ediţia curentă.
Atacanţi
Silviu Balaure (FC Hermannstadt / 27 de ani) - A pus presiune permanentă pe adversari. Este un jucător care se pliază perfect pe stilul impus de Marius Măldărăşanu.
Elvir Koljic (Universitatea Craiova / 27 de ani) - Vârful oltenilor a marcat golul victoriei. A fost a 30-a reuşită din carieră în principala competiţie din România.
Octavian Popescu (FCSB / 20 de ani) - Pe lângă golul marcat, a fost implicat total, dovadă şi indexul Instat – 278, cel mai bun din runda a 30-a.
Antrenorul Etapei
Gheorghe Hagi (Farul / 58 de ani - FOTO) - Condusă perfect de pe margine, Farul s-a impus în singurul duel din această etapă între echipele din top 5 şi intră în play-off de pe prima poziţie.
(sursa: Mediafax)