x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gigi Becali: "Piţurcă a spus adevărul!"

Gigi Becali: "Piţurcă a spus adevărul!"

09 Aug 2010   •   00:00

După conferinţa de presă a lui Victor Piţurcă, Gigi Becali a organizat la rândul său o întâlnire cu ziariştii, la Palatul din Aleea Alexandru.

"Am văzut în mare parte conferinţa de presă a lui Victor Piţurcă. Am văzut că spune adevărul şi nu m-am mai uitat la tot. Nu pot să mă iau de un om care m-a ajutat. Dacă aş face asta, nu aş avea caracter. Doar la valoarea terenului a greşit el. Nu pot să spun nimic despre el, ce vreţi, să-l critic? Îmi pare rău de el că a făcut treabă şi acum munca lui... Eu l-am luat pe Piţurcă deoarece este băiat capabil. Mă aşteptam să nu inventeze nimic. A mai exagerat, dar în mare parte a spus adevărul. Piţurcă are multe calităţi, dar are şi câteva defecte care îl strică", a spus Becali. În ceea ce priveşte numele viitorului antrenor al Stelei, Becali a admis că în momentul de faţă nu are nici o variantă sigură şi a avansat numele lui Massimo Pedrazzini: "Mă bucură ceea ce văd scris în presă, dar n-am vorbit încă nimic nici cu Anghel Iordănescu, nici cu Gică Hagi şi nici cu Ilie Dumitrescu. Nu ştiu deocamdată cine va fi antrenor. Acum e Leo Strizu. Dacă nu vrea nimeni să vină, atunci Pedrazzini va fi!". "Steaua este o echipă care nu se refuză, aş accepta imediat să vin în Ghencea", a spus Pedrazzini, tehnician care a mai lucrat la Steaua ca secund, iar în două rânduri ca principal interimar. Pedrazzini a devenit rudă cu Becali după ce finanţatorul i-a botezat copilul.




×
Subiecte în articol: steaua liga i