x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gimnastică CM: Flavius Koczi, singurul român cu şanse să evolueze în finale

Gimnastică CM: Flavius Koczi, singurul român cu şanse să evolueze în finale

19 Oct 2010   •   00:00
Gimnastică CM: Flavius Koczi, singurul român cu şanse să evolueze în finale
Sursa foto: /Reuters

Gimnastul Flavius Koczi este singurul din delegaţia României care se află pe poziţii calificante, în finală la individual-compus şi la sol, după prima zi de calificări, la Campionatele Mondiale de la Rotterdam. Echipa masculină a României a evoluat sub aşteptări în calificările de luni, care a programat cinci subdiviziuni, celelalte cinci urmând să se desfăşoare marţi.

De opt ori campion mondial, Marian Drăgulescu a fost dezamăgirea zilei, gimnastul nereuşind să obţină note calificante în finală la nici un aparat. Flavius Koczi are cele mai mari şanse de a concura în finală la individual-compus, el ocupând locul cinci, după cinci subdiviziuni, cu un total de 89.398 puncte, în condiţiile în care în finală se califică primii 24 de sportivi. Koczi se află pe locul cinci şi în calificările de la sol, însă va afla dacă concurează în această finală, abia marţi seara, când se încheie subdiviziunile 6-10.

În clasamentul pe echipe, România se află pe locul şase, cu un total de 350.154, tot la finalul zilei de luni. Primele trei poziţii sunt ocupate, în ordine, de Japonia (361.400 puncte), SUA (357.092) şi Marea Britanie (357.033). Şanse să rămână în primele opt, care prind finala, sunt minime, în condiţiile în care marţi concurează, printre altele, echipele Germaniei, Chinei, Rusiei, Ungariei sau Italiei.

Cele mai bune clasări ale gimnaştilor români, după cinci subdiviziuni, sunt următoarele:
Bară fixă: Ovidiu Buidoşo (locul 38, nota 14.166)
Paralele: Marius Berbecar (13, 15.000)
Sărituri: Flavius Koczi (9, 16.166)
Inele: Adrian Bucur (12, 14.800)
Cal cu mânere: Flavius Koczi (9, 14.966)
Sol: Flavius Koczi (5, 15.000)
Individual-compus: Flavius Koczi (5, 89.398)

×
Subiecte în articol: stiri