Gică Hagi, antrenorul dorit de Gigi Becali pentru a-l înlocui pe Victor Piţurcă, a pus capăt oricăror speculaţii privind posibila sa revenire în Ghencea, declarând public, în cadrul unei conferinţe de presă, că vrea să-şi continue activitatea la Constanţa, unde se ocupă de echipa Viitorul, care a promovat în Liga a II-a, şi de Academia sa de fotbal.
"Îmi voi continua activitatea aici. Poate de afară par lucrurile destul de simple, dar pentru mine nu sunt simple. În ultimii doi ani am făcut muncă administrativă şi muncă tehnică. Ştiţi că îmi place ca atunci când încep un lucru să mă dedic total. Dorinţa mea e să continuu aici, când încep ceva, îmi place să mă ţin de treabă. Mai avem un an important în care trebuie să facem lucruri importante. Nu mă mişc de aici în momentul de faţă", a spus Hagi.
"Răspunsul meu este ferm: nu mă întorc la Steaua. Asta nu are nici o legătură cu echipa cu care ar fi trebuit să lucrez, plus că Steaua e ceva aparte pentru mine şi o provocare pentru oricine. Sunt momente în viaţă când trebuie să iei nişte decizii. Mi-ar plăcea ca într-o bună zi să mă întorc acolo, însă acum nu este momentul. Deocamdată munca mea rămâne aici, la Constanţa, cu Viitorul şi cu Academia. Oricine vine antrenor la Steaua trebuie să găsească o soluţie inteligentă, care să garanteze profesionalismul", a încheiat Hagi.