Presedintele lui Poli Timisoara, Marian Iancu, a somat azi Federatia Romana de Fotbal sa repuna echipa sa in primul esalon, motivand ca decizia retrogradarii este abuziva, deoarece hotarirea Comisiei de Apel a Sistemului National de Licentiere nu are caracter definitiv.
"Poli Timisoara e in Liga 1. Am notificat Federatia ca nu exista nici o decizie impotriva noastra. Chiar si tribunalul de la Lausanne a trimis o astfel de notificare la Federatie. Orice se decide impotriva noastra e caz penal, e abuz in serviciu si nu o sa ma feresc sa fac plingere in instanta. Nimeni nu-si poate permite sa scoata cel mai puternic club din tara din competitie, mai ales ca ne-am castigat dreptul pe teren. Astept sa vad cine si-a permis sa ne scoata din Liga 1 si cine ne-a scos din Europa. Indiferent cine este, chiar si Mircea Sandu, va suferi consecintele", a declarat Marian Iancu la Digi Sport.
"Am primit acea notificare de la Timisoara, de fapt m-au anuntat notarii ca am fi primit asa ceva, dar eu nu trebuie sa dau raspuns la notificari. Am luat la cunostinta! Foarte bine au facut, e dreptul lor. TAS-ul trebuie sa le dea un raspuns, noi nu facem decat sa asteptam. Daca as fi stiut ca are dreptate, as fi actionat in consecinta. Campionatul va incepe pe 22 iulie, iar daca TAS-ul nu decide pana atunci, sezonul se va disputa in componenta anuntata de ultimul Comitet Executiv", a replicat seful FRF, Mircea Sandu.