x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Încasările de 70.000 de euro, donate în scopuri caritabile

Încasările de 70.000 de euro, donate în scopuri caritabile

27 Sep 2010   •   00:00
Încasările de 70.000 de euro, donate în scopuri caritabile

Organizatorii turneului BCR Open România au anunţat, duminică, după încheierea competiţiei, că încasările în valoare de 70.000 de euro din acest an, dar şi cele viitoare vor fi direcţionate în scopuri caritabile.

Astfel, 30.000 de euro au fost donaţi pentru realizarea unei operaţii necesare fiicei fostului fotbalist Iosif Rotariu, Casandra, intervenţie care va avea loc în zilele următoare, la Strasbourg. Restul de 40.000 de euro au fost înmânaţi, sub forma unui cec, doctorului Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de neonatologie a Spitalului Marie Curie, Banii vor fi folosiţi în principal pentru training-ul unor doctori români în străinatate, intervenţii pentru cazuri speciale de copii şi achiziţionarea unor componente medicale. În toate ediţiile viitoare ale turneului de la Bucureşti, încasările din bilete vor fi donate în scop umanitar.

La 1 septembrie, organizatorul BCR Open România, Bogdan Enoiu, declarase că încasările din biletele de intrare la ediţia din acest an a turneului vor fi donate pentru construirea unui spital pentru copiii în Bucureşti, lângă Spitalul Marie Curie.

BCR Open România 2010 a fost câştigat de argentinianul Juan Ignacio Chela, care l-a învins în finala de duminică în două seturi, cu 7-5, 6-1, pe spaniolul Pablo Andujar, jucător venit din calificări. Chela  a realizat astfel "dubla", după ce sâmbătă câştigase şi finala de dublu alături de polonezul Lukasz Kubot, în faţa spaniolilor Marcel Granollers şi Santiago Ventura, favoriţii nr. 2, scor  6-2, 5-7, 13-11.

×
Subiecte în articol: stiri