x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Jucătorul dat afară de Mircea Rednic a semnat pentru FC Viitorul

Jucătorul dat afară de Mircea Rednic a semnat pentru FC Viitorul

11 Ian 2019   •   09:35
Jucătorul dat afară de Mircea Rednic a semnat pentru FC Viitorul
Sursa foto: FC Viitorul Constanta

Mijlocaşul Andrei Târcoveanu a semnat, joi, un contract valabil până în vara anului 2023 cu echipa de fotbal FC Viitorul, a anunţat clubul patronat de Gheorghe Hagi pe site-ul său oficial.

În vârsta de 21 de ani, Târcoveanu a fost format de Dinamo Bucureşti, iar în sezonul trecut a jucat la Gaz Metan Mediaş. El a fost component al loturilor naţionale de juniori.

''Vreau să mulţumesc clubului Viitorul pentru că mi-a întins o mână de ajutor. Sper să nu dezamăgesc, o să muncesc în fiecare zi cât de mult pot şi sper să reuşim să ne îndeplinim obiectivul'', a spus Târcoveanu.

Fotbalistul a menţionat că în alegerea sa a contat proiectul care este la Ovidiu de mulţi ani, locul în clasament şi faptul că va lucra cu Gheorghe Hagi. El a precizat că nu a avut o importanţă prea mare faptul că la FC Viitorul se dă credit tineretului: ''Nu mă bazez pe regula jucătorului Under-21. Vreau să demonstrez un jucător de valoare, nu neapărat că sunt junior. Vreau să îmi impun jocul''.



''Cunosc mulţi băieţi de la echipa naţională şi de la meciurile de juniori, băieţii m-au primit foarte bine. Este un grup frumos'', a mai spus Târcoveanu.

Andrei Târcoveanu a afirmat că a venit la FC Viitorul cu gândul de a ''câştiga fiecare meci, pentru îndeplinirea obiectivelor''. Noul component al echipei FC Viitorul a mai spus că doreşte să joace cât mai mult şi cât mai bine.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Andrei Târcoveanu