x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Lăcătuş, mulţumit: "N-am venit să stăm cu fundul în poartă, dar e bine că n-am pierdut!"

Lăcătuş, mulţumit: "N-am venit să stăm cu fundul în poartă, dar e bine că n-am pierdut!"

09 Noi 2010   •   00:00
Lăcătuş, mulţumit: "N-am venit să stăm cu fundul în poartă, dar e bine că n-am pierdut!"
Sursa foto: /Intact Images

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat, luni seară, după remiza cu Rapid, scor 0-0, că acest rezultat nu avantajează nici una dintre cele două echipe, care în opinia sa s-au temut una de alta şi au făcut ca jocul să fie echilibrat.

"Din păcate este un rezultat care nu avatajează nici una dintre echipe. Noi ne doream cele trei puncte, dar n-am reuşit din cauza lipsei de concentrare în faţa porţii şi ne-am creat puţine ocazii de a marca. Jocul a fost totuşi echilibrat şi cred eu că ambele echipe s-au temut una de alta. Noi am avut două bare, una de la 18 metri a lui Tănase, iar la a doua dacă soluţia era mai simplă, înscriam. Jocul putea fi decis de echipa care marca prima", a spus Lăcătuş.

"Fiara" a mai spus că la pauză le-a cerut jucătorilor săi "să joace fotbal". "Le-am zis jucătorilor să joace fotbal, pentru că noi nu am pregătit jocul să stăm cu fundul în poartă. Repriza a doua a fost mai bună, dar se putea mai mult. Nu ne avantajează acest egal, poate doar faptul că n-am pierdut în Giuleşti", a explicat el.

Lăcătuş a făcut referire şi la faptul că în tribune nu s-au aflat suporteri stelişti, spunând că numărul de bilete oferit de FC Rapid era prea mic. "Este greu în deplasare fără suporteri şi mai ales cu Rapid. Din păcate numărul de bilete oferit a fost prea mic şi nu aveam cum să-i mulţumim şi pe suporterii din galeria Sud şi cei din Nord şi atunci s-a luat decizia să nu mai vină, dar ne dorim ca ei să fie alături de noi în Cupă. În funcţie de problemele medicale şi de starea de oboseală e posibil să înlocuim unii dintre jucători, oricum joi va fi altceva, va fi care pe care, iar cine câştigă merge mai departe", a adăugat tehnicianul.

Echipele Rapid Bucureşti şi Steaua Bucureşti au terminat la egalitate, luni, scor 0-0, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe stadionul "Giuleşti - Valentin Stănescu". Steaua a ratat două ocazii importante în repriza a doua, prin Tănase şi Surdu, care au trimis mingea în bară, în minutele 55 şi 66.

Partida Rapid Bucureşti - Steaua Bucureşti, din sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, se va disputa joi, de la ora 20:45, tot în Giuleşti şi va fi transmisă de Pro TV.

×
Subiecte în articol: liga 1