Marius Niculae crede că nu are nici o şansă să ajungă la Lens, sub comanda lui Ladislau Boloni, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă gruparea franceză.
„Eu am vorbit cu domnul Boloni, i-am urât sărbători fericite şi succes la noua sa echipă, dar nu am discutat nimic despre un transfer. Eu vorbesc mult cu dânsul. Nu e nici o şansă să mă transfer la Lens, au mari probleme financiare, eu mă gândesc doar la faptul că sâmbătă încep programul aici. Eu mi-aş dori mult să lucrez cu domnul Boloni, în cariera mea m-a ajutat foarte mult, dar acum nu se poate”, a declarat Niculae, care a fost antrenat de Boloni, în perioada când a evoluat la Sporting Lisabona. Atacantul dinamovist nu se vede nici în Azerbaidjan, la Kazan Lankaran, echipă pregătită de Mircea Rednic:
„Am văzut că domnul Rednic se uită mai mult la jucători de la Rapid şi de la Steaua. Nu cred că vrea vreun jucător de la Dinamo”. În plus, „Săgeată” a precizat că nu se pune problema ca el să plece din postura de jucător liber de la Dinamo: „Zvonuri sunt multe, dacă mă lăsau liber, plecam de mult. Dar Dinamo a dat bani pe mine, am un salariu OK şi nu cred că mă vor lăsa liber”. Dacă va rămâne în Ştefan cel Mare, Niculae este gata să pună osul la redresarea echipei şi să obţină alături de „câini” cel puţin un trofeu în 2011. Pentru viitor, „Săgeată” îşi pune speranţele în patronul Astrei, Ioan Niculae, potenţial investitor la gruparea alb-roşie. „S-a zvonit că au fost discuţii să ia pachetul majoritar. Dacă ar veni la Dinamo şi ar investi la valoarea dânsului eu cred că ar lua campionatul an de an. Cu singuranţă am juca în Liga Campionilor. Ar putea face o echipă care să se bată cu marile forţe din Europa”, visează dinamovistul.