x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: Dinamo - Pandurii 2-1

Liga 1: Dinamo - Pandurii 2-1

12 Dec 2015   •   22:47
Liga 1: Dinamo - Pandurii 2-1

Dinamo Bucureşti a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin atacantul camerunez Marcel Essombe (39), aflat în poziţie de ofsaid. Pandurii a egalat după pauză, prin Valentin Munteanu (62), la doar trei minute de la intrarea sa pe teren. Dinamo a dat lovitura în prelungirile partidei, prin fundaşul croat Ante Puljic (90+1), care intrase şapte minute mai devreme pe gazon.

Pandurii a terminat meciul în zece oameni, după eliminarea mijlocaşului ceh Lukas Droppa (86), dar şi fără antrenor principal, Edi Iordănescu fiind trimis la vestiare de arbitru în prelungirile partidei.

Dinamo a mai avut ocazii prin Paul Anton (16), Cosmin Matei (17, 50) şi Dorin Rotariu (70), în timp ce oaspeţii şi-au creat situaţii bune de a marca prin Cristian Săpunaru (13), Dan Nistor (14), Ioan Hora (33, 44 - bară) şi Lukas Droppa (61).

Dinamo a învins-o pe Pandurii de de trei ori în acest sezon, în Cupa Ligii, în Cupa României şi în campionat, după ce în tur cele două echipe au terminat nedecis, 2-2.

Pandurii a pierdut ultimele două partide din campionat. Dinamo e neînvinsă de şase partide (cinci victorii, un egal).

FC Dinamo Bucureşti - CS Pandurii Târgu Jiu 2-1 (1-0), Stadion Dinamo - Bucureşti
Au marcat: Marcel Essombe (39), Ante Puljic (90+1), respectiv Valentin Munteanu (62).
Cartonaşe roşii: Lukas Droppa (Pandurii), 86, Edi Iordănescu (Pandurii) 90+4.
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Aurel Oniţă (Constanţa), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Patriţiu Abrudan (Cluj-Napoca) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF

×