Revenit în urmă cu trei săptămâni în poarta echipei naţionale după un an de absenţă, Bogdan Lobonţ (foto) nu ştie încă unde va evolua în sezonul viitor. "Lobby" este dorit cu ardoare la Dinamo de Ioan Andone, care încearcă să-l convingă pe goalkeeper să se întoarcă în "Ştefan cel Mare". Chiar dacă a bifat numai trei meciuri oficiale pentru AS Roma în sezonul trecut, Lobonţ este însă hotărât să continue tot în Italia, dar soarta sa ar putea fi cunoscută de abia la sfârşitul lunii iulie.
"Deocamdată nu s-a rezolvat nimic cu Lobonţ, până la 30 iulie el este sub contract cu AS Roma. În acest interval de timp căutăm, şi o parte, şi alta, fie să se încheie un raport de transfer, fie Lobonţ se va întoarce la Dinamo, unde îşi va continua programul", a declarat ieri Nicolae Badea.
La rândul său, impresarul Victor Becali crede că lucrurile se vor rezolva în cursul acestei săptămâni: "Lobonţ e jucătorul lui Dinamo. Depinde de ceea ce va decide Roma, dacă va decide să-l cumpere. Săptămâna aceasta se decide, se negociază deocamdată. Jucătorul îşi doreşte să rămână la Roma, normal, dar depinde de italieni ce se va întâmpla".