x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern LPF va da în judecată U Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV

LPF va da în judecată U Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV

07 Iul 2011   •   11:04
LPF va da în judecată U Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anuntat ca institutia pe care o conduce va da in judecata clubul Universitatea Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV pe sezonul trecut, deoarece gruparea olteana a incasat acesti bani "falsificand" anumite acte.

Dumitru Dragomir face referire la sumele incasate de clubul Universitatea Craiova in sezonul 2010-2011 din drepturile TV pe o alta societate decat pe cea pe care primise certificatul de licentiere din partea FRF. Conform unor surse din cadrul LPF, conducerea gruparii oltene a procedat astfel pentru a nu plati taxele si impozitele catre bugetul statului, profitand de asemanarea denumirii celor doua societati.

In cazul in care Universitatea Craiova ar fi primit banii in contul societatii pentru care care obtinuse licenta pe sezonul trecut, sumele ar fi fost virate automat catre bugetul statului. Aflata intr-un impas financiar, conducerea gruparii oltene s-ar fi folosit de cea de-a doua societate pentru a putea rezista pana la sfarsitul editiei 2010-2011 a Ligii I.

"E inadmisibil sa falsifici, sa induci in eroare federatia, care sa ne dea un certificat de licentiere, dupa care noi, Liga, sa dam banii din drepturile TV unui club care nu merita. Iar acum noi suntem sa-l dam in judecata sa recuperam banii. Este vorba despre Universitatea Craiova. Cu Mititelu nu o sa dau nici macar mana toata viata. Acest om a inselat federatia si liga luand niste bani din drepturile TV. Iar acesti bani nu sunt ai Universitatii Craiova, drepturile TV apartin in exclusivitate ligii profesioniste. Iar Mititelu a luat acesti bani prin fals. Asta a descoperit Garda Financiara, Fiscul, nu noi. Iar acum noi, Liga, suntem in situatia de a-l da in judecata pentru a recupera acesti bani", a spus Dragomir.

"Acest Mititelu nu ca trebuie arestat, trebuie scos din fotbal definitiv si irevocabil. Ma doare sufletul pentru Universitatea Craiova si imi pare rau ca a intrat pe asemenea maini. Dar eu nu mai am nici o treaba cu Mititelu, nici nu stiu in ce divizie va juca si nici nu ma intereseaza. Nu mai vreau sa aud vreodata de Mititelu ca fac temperatura", a adaugat Dumitru Dragomir.

×