x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Marcel Vela, despre construcția noului stadion Dinamo. Am găsit o soluție care să împace toate părțile

Marcel Vela, despre construcția noului stadion Dinamo. Am găsit o soluție care să împace toate părțile

22 Iul 2020   •   11:41
Marcel Vela, despre construcția noului stadion Dinamo. Am găsit o soluție care să împace toate părțile

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri, că s-a găsit o soluție în ceea ce privește construcția noului stadion Dinamo, care ar urma să înceapă în 2021. 

„Am găsit o soluţie care să împace toate părţile, ca să spun aşa, astfel încât să putem demara construcţia unui nou stadion Dinamo de care are nevoie şi clubul Dinamo şi România şi suporterii echipei Dinamo. După realizarea, în aproximativ şase luni, a noului proiect şi licitaţia organizată, cu riscul contestaţiilor de rigoare, aşa cum ştiţi, în legislaţia românească există multe hăţişuri administrative în care pot fi contestaţii la contestaţii şi se poate prelungi o investiţie din cauza acestor probleme, să spun organizatorice, în 2021 eu sper ca să înceapă construcţia acestui stadion", a declarat Vela la stadionul Dinamo.

Mai mult, Marcel Vela a precizat că noul stadion nu va fi construit parlel cu Șoseaua Ștefan cel Mare, ci oblic și va avea forma unei picături de apă.

Directorul General al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, a afirmat că lucrările ar urma să fie finalizate în 2023.

„Din experienţa celorlalte stadioane, propunem o durată de proiectare şi execuţie, sper să fiu în asentiment cu proiectantul, de 24-30 de luni. Deci, undeva în 2023 să fie gata", a declarat Manuela Pătrășcoiu.  
 

×
Subiecte în articol: stadionul dinamo Marcel Vela