Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni seară, după meciul din deplasare cu Pandurii, din etapa a 7-a, pierdut cu 3-1, că formaţia din Târgu Jiu a meritat victoria.
"A fost o seară urâtă pentru noi, asta este, în fotbal se întâmplă şi asemenea lucruri, să pierzi şi încă foarte urât. Nu cred că i-a bulversat decizia cu neprogramarea, eu cred că cei de la Pandurii au fost mai buni decât noi. Îi felicit pentru victoria obţinută care este meritată. Noi nu trebuie decât să ne gândim la meciul cu Rapid de vineri seara, este un meci deosebit de important şi sper ca suporterii să treacă peste această înfrângere usturătoare şi să fie prezenţi vineri seara pentru a susţine echipa pentru câştigarea celor trei puncte", spus Mititelu.
"Nouă ne-a lipsit golul azi, pentru că am avut 3-4 ocazii dar în ciuda scorului noi am avut şi posesie şi ocazii mai multe decât cei de la Pandurii. Ei au avut şi noroc să înscrie îi felicit pentru că au fost mai buni în seara asta. Noi mergem înainte şi sper să câştigăm meciul cu Rapid", a mai afirmat Mititelu.