x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Moratti: "În iarnă promit să îl aduc pe Messi la Inter"

Moratti: "În iarnă promit să îl aduc pe Messi la Inter"

11 Oct 2010   •   00:00
Moratti: "În iarnă promit să îl aduc pe Messi la Inter"
Sursa foto: /Reuters

Preşedintele lui Inter Milano, Massimo Moratti, a promis unui grup de suporteri ai formaţiei sale că, în perioada de transferuri de la iarnă, îl va aduce pe internaţionalul argentinian de la FC Barcelona, Lionel Messi, informează site-ul calciomercatonews.com.

Aflat împreună cu soţia sa în vacanţă, Moratti a fost abordat de un grup de aproximativ trei sute de fani ai echipei milaneze, care i-au strigat: "Fă-ne un cadou, în ianuarie fă-ne un cadou!". Preşedintele i-a salutat şi le-a răspuns: "Bine. Promit să îl aduc pe Messi".

Lionel Messi, 23 de ani, joacă la FC Barcelona din anul 2004 şi are contract cu gruparea spaniolă până în anul 2016, cu o clauză de reziliere de 250 milioane euro. Argentinianul are un venit anual estimat la aproximat la 33 milioane euro (dintre care 9,5 milioane salariu), fiind fotbalistul care câştigă cei mai mulţi bani la ora actuală.

×
Subiecte în articol: stiri