x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mutu a ajuns la 101 goluri în Serie A!

Mutu a ajuns la 101 goluri în Serie A!

de Dragos Stoica    |    15 Ian 2012   •   21:00
Mutu a ajuns la 101 goluri în Serie A!

Duminica excelenta ieri pentru Adrian Mutu in Serie A! Cu 99 de goluri inaintea partidei dintre Cesena si Novara (3-1), "decarul" echipei nationale a reusit o dubla de efect, prin care a ajuns in prezent la 101 goluri marcate in prima liga a campionatului ita­lian. Titular ca de obicei, Mutu a deschis scorul in minutul 20, impingand mingea din doi metri in poarta adversarilor dupa un corner, pentru ca in minutul 39 sa transforme cu sange rece un penalty, sutand in stanga portarului trimis in partea opusa. Linistita la acest scor, Cesena a facut chiar 3-0 pana la pauza, tot "Briliantul" aflandu-se si la originea acestei reusite, prin centrarea data in fata portii.

Ultimul gol semnat de Mutu intr-un meci oficial data de pe 10 decembrie 2011, cand atacantul a adus toate cele trei puncte in meciul din deplasare cu Palermo. Practic, in acest moment Mutu este printre cei mai buni marcatori activi din Serie A. Lider de­ta­sat al acestei ierarhii este Fran­ces­co Totti (AS Roma) cu 207 reusite, care are 22 mai multe decit Ale­ssandro Del Piero (Juventus). Po­diumul este completat de Fi­lippo Inzaghi (AC Milan) cu 155 de reusite, in timp ce Mutu se afla la egalitate cu Luca Toni (Juventus), ambii avand cate 101 goluri si clasandu-se impreuna pe locul 10.

×
Subiecte în articol: adrian mutu