Naţionala de polo a României va susţine şase meciuri de verificare, la turnee din Spania şi Slovacia, în pregătirea celor oficiale de la Campionatul European din Croaţia, care va debuta în 29 august. Primul turneu de pregătire va avea loc la Portugalete, în Spania, între 12 şi 15 august, cu participarea naţionalei ţării gazdă, a tricolorilor şi a reprezentativelor Muntenegru şi Ungariei.
Al doilea şi ultimul test pentru România este programat între 20 şi 22 august, la Kosice - Cupa Dunării, echipele participante fiind Slovacia, Grecia şi Marea Britanie.
Plecarea delegaţiei României spre Zagreb este programată pentru data de 27 august. Datorită calificării la Campionatul Mondial din 2011, obţinută recent la Liga Mondială (locul 5), naţionala ţării noastre nu mai are presiunea unui obiectiv impus la CE din Croaţia, ci o clasare cât mai bună. Dacă se vor clasa în primele şase locuri la Zagreb, tricolorii nu vor mai juca ulterior meciuri de calificare la următoarea ediţie a CE (2012).
La Europenele din Croaţia, România va evolua în grupa A, împotriva echipelor Muntenegru, Croaţia, Italia, Spania şi Turcia. În grupa B au fost repartizate Serbia, Ungaria, Germania, Grecia, Rusia şi Macedonia.
Meciul de debut al României este programat pentru data de 29 august, de la ora 11:00, în compania Turciei, fiind chiar partida de deschidere a Campionatului European.