Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare de formaţia daneză Randers HK, scor 27-23 (14-12), în primul meci din grupa C a Ligii Campionilor.
Oltchim a deschis scorul, prin Ozel, însă a fost rapid depăşită de gazde, 5-1 (min. 8), pentru ca două minute mai târziu, antrenorul Kovacs Peter să fie obligat să ceară time-out, tabela arătând un neverosimil 7-2, în favoarea nordicelor. Vâlcencele au redus apoi din handicap, 8-5 (min. 14), însă Randers a ripostat la rândul său, 13-6 (min. 21), profitând de apărarea destul de imobilă a handbalistelor de la Oltchim. Acestea şi-au luat revanşa în ultimele 6 minute ale primei reprize, când au revenit de la 14-7, la 14-12 (min. 30), regăsindu-şi jocul obişnuit.
Debutul părţii a doua a stat sub semnul ratărilor, 16-14 (min. 5), ambele echipe având probleme în ofensivă. După încă şase minute, Randers se bucura din nou de un avantaj mai consistent, 20-15, în timp ce Oltchim se chinuia cu un joc încâlcit în atac. Antrenorul Kovacs a fost din nou forţat să ia time-out, la scroul 23-16 (min. 48), care aducea deja îngrijorare în tabăra Oltchimului, la debutul în actualul sezon european. În pofida eforturilor din ultimele 10 minute, campioana României nu a reuşit să revină (25-17, min. 22 şi 26-22, min. 28), cedând meciul de debut, după un joc necaracteristic, plin de greşeli, dar şi lipsit de omogenizare.
Rezultatul din Danemarca a fost supriza zilei în Liga Campionilor, în condiţiile în care Oltchim este finalista competiţiei în sezonul trecut, iar Randers HK s-a calificat în grupe, după disputarea unui turneu preliminar. În afara nordicelor, pariorii care au mizat pe Randers au fost cei mai fericiţi, ei câştigând de trei ori suma pusă în joc, faţă de 1.5 în plus, cât ar fi luat după victoria Oltcimului, considerată favorită.
Principalele marcatoare ale formaţiei Oltchim au fost Gatzel-Han 8 goluri, Ozel 4, Elisei-Ardean 3, în timp ce pentru Randers s-au remarcat Dalby 10 goluri, Fruelund 3, Augustesen 3.
Cel de-al doilea meci din grupa C se va juca duminică, între Toulon Handball (Franţa) şi Larvik HK (Norvegia).
Programul campioanei României în grupa C este următorul: Oltchim-Toulon Handball (17 octombrie), Larvik HK-Oltchim (23 octombrie), Toulon Handball-Oltchim (7 noiembrie), Oltchim-Randers HK (14 noiembrie), Oltchim-Larvik HK (21 noiembrie).
În sezonul trecut, formaţia vâlceană a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa danezelor de la Viborg HK, obiectivul actualei stagiuni continentale fiind câştigarea trofeului.