x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Piţurcă revine, Ghencea se umple

Piţurcă revine, Ghencea se umple

de Mihai Igirosanu    |    30 Iul 2010   •   00:00
Piţurcă revine, Ghencea se umple
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Revenirea lui Victor Piţurcă pe banca Stelei coincide şi cu reîntoarcerea fanilor în tribunele arenei. Oficialii stelişti estimează că la primul meci al roş-albaştrilor pe teren propriu din acest sezon, programat sâmbătă seară, la ora 20:00, împotriva Universităţii Craiova, arena din Ghencea va fi plină.

Până ieri după-amiază, Steaua vânduse peste 10.000 de bilete, la care se adaugă şi cele aproximativ 5.000 de abonamente, iar vânzarea va continua şi astăzi. Atmosfera din lotul Stelei este şi ea foarte bună. Cel mai în formă om de atac al lui Victor Piţurcă, golgeterul Bogdan Stancu, a dezvăluit: "Sper să avem cât mai multe victorii în acest campionat, pentru asta luptăm cu toţii. Este un alt fel de atmosferă de când a venit Victor Piţurcă la echipă, sper să avem rezultate şi să ne atingem obiectivele. Lotul e valoros, atmosfera extraordinară. Îmi doresc să înscriu în fiecare meci şi să fac lucrurile astfel încât lumea să fie mulţumită de mine".

Titularizat de Piţurcă, portarul Ciprian Tătăruşanu a mers pe aceeaşi linie: "Ne dorim foarte mult să câştigăm. Acum nu pot spune dacă vom câştiga, dar vom face tot posibilul pentru a câştiga. Nu ne temem de nimeni de la ei. Cred că nici ei nu se tem de vreun jucător anume de la noi. Echipa este principalul jucător, nu vreun jucător anume. Sperăm să ajungem la un număr cât mai mare de victorii. Şi sezonul trecut era o atmosferă bună, dar din păcate nu am avut rezultatele care trebuie anul trecut. Sperăm ca anul acesta să fie mai bine. Să fie un sezon foarte bun pentru noi şi să câştigăm titlul".

Singurul om din Ghencea care continuă să se joace cu vorbele şi cu obiectivele rămâne suporterul de la lojă, Gigi Becali. "Mă interesează Europa League anul ăsta, pentru că vreau să ajungem să jucăm finala, să ne pregătim pentru Champions League, să avem o echipă rodată. Toate trofeele le vreau: Cupă, campionat, Europa League. O să am emoţii cu Craiova pentru că e primul meci acasă, probabil va fi plin, până miercuri seară s-au vândut 11.000 de bilete. Nu mai ţin minte ultimul meci cu stadionul plin în Ghencea."


Voiculeţ, al 13-lea transfer
Steaua a mai perfectat ieri un transfer, achiziţionându-l pe mijlocaşul Claudiu Voiculeţ, care a evoluat în sezonul trecut pentru Internaţional Curtea de Argeş. Fostul finanţator al clubului din Curtea de Argeş, retras din Liga 1, Benone Lazăr, a confirmat, ieri, înţelegerea cu Steaua: "Voiculeţ a fost transferat la Steaua. Ionuţ Badea a spus că e un giuvaier nedescoperit. Am preferat să-l dau la Steaua, cei de la Pandurii au spus că nu au posibilitatea să-l cumpere. Eu sunt stelist. L-am dat pe o sumă mai mică şi cu o clauză să primesc bani mai mulţi în timp. S-a interesat mai mult domnul Florin Marin pentru Voiculeţ. De vreo două săptămâni este interesul acesta. E la locul lui, familist, nu creează probleme şi nu va resimţi tentaţiile nocturne ale Capitalei. Şi Chiricheş intra în discuţie, dar el a ajuns la Pandurii", a spus Lazăr. În vârstă de 25 de ani, Claudiu Voiculeţ a mai evoluat la formaţiile FCM Târgovişte, Chindia Târgovişte şi Farul Constanţa. În Liga 1, Voiculeţ are şase goluri marcate.

×
Subiecte în articol: stiri