Dinamo şi-a adjudecat prima manşă a "dublei" cu Craiova din această săptămână, dar elevii lui Ioan Andone au avut nevoie de loteria penalty-urilor pentru calificarea în semifinalele Cupei României.
De-a lungul celor 120 de minute de joc, echilibrul a fost aproape perfect, ambele echipe împărţindu-şi posesia, ocaziile şi eliminările. Adică un spectacol reuşit pe gazon, între două formaţii care se gândesc în primul rând să joace şi de abia după aceea să distrugă sistemul adversarilor. Din păcate pentru olteni, "Piţi" a pierdut potul la loviturile de departajare. Oltenii au ratat prin Găman, Bărboianu şi Mihai Costea, marcând numai Ologu, în timp ce Dinamo a punctat prin Andrei Cristea, Cătălin Munteanu, Adrian Cristea şi a irosit o lovitură prin Bordeanu.Aproape de neînţeles cum la craioveni primii executanţi desemnaţi au fost doi fundaşi, în timp ce Andone n-a ezitat să recurgă din prima la oamenii de bază. "A fost un meci dificil, palpitant, cu de toate, cu ocazii de gol, dar căruia i-a lipsit tempoul când am rămas zece la zece. Craiova ne-a surprins. S-a văzut că nu am mai fost proaspeţi în prelungiri, am căzut fizic. Am exersat penalty-uri şi în dimineaţa meciului, parcă a fost o presimţire", a spus Andone.
La rândul lor, oltenii au acuzat arbitrajul prin vocea lui Eugen Neagoe: "Meciul a fost echilibrat, putea câştiga orice echipă. Dilevski a fost eliminat uşor. Conform statisticilor, Craiova este cea mai dezavantajată echipă, împotriva noastră s-au făcut cele mai multe greşeli. La penalty-uri, Dinamo a avut jucători mai experimentaţi. Sincer, nu mă aşteptam să ratăm atâtea lovituri, pentru că am exersat zilele trecute, iar Găman şi Bărboianu au fost cei mai buni executanţi".
Două imnuri
Sfertul de finală dintre Dinamo şi Craiova a fost precedat de o partidă de "old boys", încheiată cu 0-0. Spectatorii au avut ocazia să vadă la lucru foşti jucători dinamovişti precum Moraru, Prunea, Mihăescu, Movilă, Selymes, Augustin, Ciobotariu, Moga, Iftodi, Dragnea, Lupescu, Mirea, Vlădoiu, Cheregi, D. Şerban şi M. Ivan, în timp ce veteranii olteni au fost formaţi din David, Papură, V. Cojocaru, Săndoi, Bîcu, Donose, Beldeanu, G. Popescu, Mitriţă, Mohora, Stângă, Mogoşanu, Calafeteanu, Călin, Iordache, M. Sava, Luţu, Ciurea, Cristescu, Pigulea şi I. Dragomir. Înainte de meciul oficial, organizatorii au pus imnurile ambelor echipe, "Cântec pentru Oltenia" auzindu-se în premieră pe Dinamo, în aplauzele celor prezenţi.