x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Presa italiană: Chivu a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul cu Cagliari

Presa italiană: Chivu a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul cu Cagliari

18 Oct 2010   •   00:00
Presa italiană: Chivu a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul cu Cagliari
Sursa foto: /Reuters

Site-ul sportevai.it a scris că fundaşul Cristian Chivu a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul pe care Inter Milano l-a câştigat, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Cagliari, în etapa a 7-a a campionatului Italiei.

Sursa citată i-a acordat nota 7 internaţionalului român. "Să dăm Cezarului ce este al Cezarului. L-am criticat în mai multe rânduri, dar de această dată Chivu a fost probabil cel mai bun jucător de pe teren. Coutinho nu l-a ajutat, dar românul nu a avut probleme şi a avut o prestaţie de excepţie", a scris sportevai.it.

Agenţia Datasport şi site-urile tuononews.it şi we-news.com l-au notat cu 6 pe Chivu. "Nene şi Pisano au încercat să-l pună sub presiune, dar românul nu şi-a pierdut calmul", a scris Datasport. "Chivu nu a comis erori şi l-a ajutat pe fază ofensivă pe Coutinho", a notat tuononews.it. "Partidă pozitivă pentru român care s-a apărat bine", a scris we-news.com.

Cristian Chivu a fost integralist în partida pe care Inter Milano l-a câştigat, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Cagliari, în etapa a 7-a din Serie A.

×
Subiecte în articol: stiri