x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Presa turcă susţine că Hagi ar putea antrena echipa Eskişehirspor

Presa turcă susţine că Hagi ar putea antrena echipa Eskişehirspor

30 Sep 2010   •   00:00
Presa turcă susţine că Hagi ar putea antrena echipa Eskişehirspor
Sursa foto: /Intact Images

Potrivit presei de specialitate din Turcia, Gheorghe Hagi a fost contactat de conducerea echipei Eskişehirspor pentru a prelua postul de antrenor principal, rămas vacant după demiterea la sfârşitul săptămânii trecute a lui Riza Calimbay.

Potrivit ziarului Fotomac, Hagi este favorit pentru a prelua conducerea tehnică la Eskişehirspor, în timp ce variantele de rezervă sunt John Benjamin Toshack şi Holger Osieck.

La rândul său, cotidianul Fanatik notează că oficialii clubului turc l-au contactat mai întâi pe germanul Christoph Daum, dar au renunţat la această pistă din cauza pretenţiilor financiare prea mari ale germanului, astfel ei orientându-se către Hagi. "Dar, după ce a considerat şi suma cerută de tehnicianul român prea mare, Eskişehirspor şi-a îndreptat atenţia către un tehnician turc. Oficialii clubului au discutat şi cu Samet Aybaba, însă l-au contactat şi pe oficialul federaţiei turce, Ersun Yanal", a scris cotidianul turc.

Agenţia Ajansspor.com scrie că Ersun Yanal a refuzat să preia conducerea tehnică a lui Eskişehirspor şi îl citează în acest sens pe preşedintele clubului, Halil Unal. "În presă au apărut multe nume de antrenori turci şi din străinătate în legătură cu postul de antrenor. Majoritatea acestor nume nu se află în atenţia noastră. Am vrut să îl aducem pe Ersun Yanal, dar a refuzat spunând că dacă ar accepta i-ar rămâne proiectele neterminate la federaţie", a explicat Unal.

Riza Calimbay a fost demis, duminică, de la conducerea tehnică a echipei Eskişehirspor din cauză că în primele şase etape ale campionatului Turciei echipa a adundat doar două puncte şi se află pe locul 17 al clasamentului.

Gheorghe Hagi a antrenat în Turcia formaţiile Bursaspor (2003) şi Galatasaray (2004-2005), cu aceasta din urmă câştigând Cupa Turciei. Recent, Hagi a fost curtat şi de Ankaragucu.

×
Subiecte în articol: stiri