x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Procuror delegat la meciul Rapid - Dinamo

Procuror delegat la meciul Rapid - Dinamo

11 Mar 2011   •   15:59
Procuror delegat la meciul Rapid - Dinamo
155891-jand.jpgParchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 va delega un procuror la derby-ul Rapid - Dinamo, deoarece întâlnirea dintre cele două grupări bucureştene este catalogată ca una cu grad ridicat de risc, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române.

"Jandarmeria Capitalei a organizat, vineri, şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică la meciul de fotbal FC Rapid Bucureşti - FC Dinamo Bucureşti. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc. Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 va delega un procuror care va asista la meci", se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Accesul publicului în stadion se va face începând cu ora 18:00, în timp ce casele de bilete se vor închide în ziua meciului la ora 17:30. Jandarmeria a ami anunţat că la acest meci se interzice accesul în stadion cu bannere de dimensiuni mari.

×
Subiecte în articol: dinamo rapid jandarmerie fotbal intern