x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Programul meciurilor din prima etapă a noului sezon

Programul meciurilor din prima etapă a noului sezon

23 Iul 2010   •   00:00

Astăzi va debuta o nouă ediţie a campionatului de fotbal Liga 1. În prima etapă din noul sezon, campioana CFR Cluj se va deplasa la Severin pentru meciul cu Universitatea Craiova, în timp ce învinsa ei din Supercupă, Unirea Urziceni, va juca pe terenul celor de la Pandurii Tg. Jiu, echipă care a luat locul lui Internaţional Curtea de Argeş în prima divizie.

Cel mai tare meci se va disputa în Giuleşti, acolo unde Rapid va primi replica uneia dintre principalele pretendente la câştigarea titlului, FC Vaslui. Dintre cele trei echipe promovate, Universitatea Cluj are cea mai grea misiune, urmând să întâlnească Steaua.

Iată programul complet al etapei inaugurale şi transmisiunile TV:

Vineri, 23 iulie:

Sportul Studenţesc - Oţelul Galaţi, ora 16:30, GSP TV

Pandurii Tg. Jiu - Unirea Urziceni, ora 18:30, GSP TV

FC Rapid - FC Vaslui, ora 20:30, Antena 1

Sâmbătă, 24 iulie:

Universitatea Craiova - CFR Cluj, ora 18:00, Digi Sport

FC Timişoara - Gloria Bistriţa, ora 20:30, GSP TV

Duminică, 25 iulieŞ

Universitatea Cluj - Steaua Bucureşti, ora 18:00, Digi Sport

Astra Ploieşti - Dinamo Bucureşti, ora 21:00, Digi Sport

Luni, 26 iulie:

FCM Târgu Mureş - FC Braşov, ora 18:00, Digi Sport

Victoria Brăneşti - Gaz Metan Mediaş, ora 20:30, GSP TV

×
Subiecte în articol: stiri