x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Reghecampf: "Nu-mi doresc cadouri şi să câştig la masa verde!"

Reghecampf: "Nu-mi doresc cadouri şi să câştig la masa verde!"

12 Apr 2011   •   12:04
Reghecampf: "Nu-mi doresc cadouri şi să câştig la masa verde!"
Sursa foto: /Intact Images

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, regretă faptul că instalaţia de nocturnă a stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu a căzut şi a declarat că, din câte ştie, dacă nocturna se opreşte de două ori, meciul se încheie.

"Nu ştiu ce s-a întâmplat cu nocturna, îmi pare rău că a avut loc un astfel de incident. Din ce ştiu, dacă se opreşte nocturna de două ori, meciul se termină. Eu nu-mi doresc cadouri, nu-mi doresc să câştig la masa verde, dar aşa s-a întâmplat", a declarat Reghecampf, după meciul cu Rapid, scor 0-0, din etapa a 25-a a Ligii 1.

Nocturna de pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu s-a stins pentru aproximativ 30 de secunde în minutul 41, pornind generatorul, iar instalaţia de nocturnă a funcţionat la capacitate redusă. De asemenea, în minutul 65, capacitatea instalaţiei de nocturnă a fost scăzută pentru cinci secunde, iar în minutul 70 pentru circa zece secunde.

Referitor la meci, Reghecampf a afirmat că este mulţumit de atitudinea jucătorilor: "Bucuros nu sunt, dar sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor, au înţeles că trebuie să lupte pentru echipă. Din păcate sunt şi trist pentru că n-am reuşit să profităm de ocaziile pe care le-am avut. Dar fiecare punct contează având în vedere situaţia noastră, e foarte bine pentru că n-am pierdut aici pentru moralul echipei".

Reghecampf spune că tragerile de timp nu au fost o tactică a echipei sale. "Nu a fost o tactică, eu nu-i învăţ pe jucători să tragă de timp, nu le-am spus să stea pe jos. E adevărat că s-a întâmplat asta, dar aşa fost jocul, cu contacte dure", a declarat tehnicianul, care a vorbit şi despre "duelul" dintre Stoianof şi Zoro: "Nu au fost aproape de bătaie, doar şi-au reproşat ceva. Stoianof la acea fază fixă nu a stat lângă omul lui şi de aceea Zoro i-a reproşat, dar nu a vrut să-l lovească".

Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni seară, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în compania echipei Universitatea Craiova, în etapa a XXV-a a Ligii 1.

×