Liderul a deschis scorul prin Nicuşor Bancu (49), cu un şut din unghi. Rapid a egalat prin Alexandru Dobre (55), după o minge bâlbâită de apărarea oaspeţilor la un corner şi o minge respinsă de portarul Laurenţiu Popescu la lobul lui Constantin Grameni.
Jocul a fost unul închis, cu puţine ocazii de gol. Rapid a mai avut o şansă notabilă prin Claudiu Petrila (23), dar şutul acestuia a ocolit poarta. Universitatea a avut o oportunitate la şutul lui Tudor Băluţă (68), reţinut de Marian Aioani.
În min. 63, jocul a fost întrerupt timp de trei minute din cauza gazelor lacrimogene de care au făcut uz jandarmii.
În min. 82, meciul a fost întrerupt pentru două minute din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor.
Rapid are o singură victorie în ultimele patru meciuri de acasă (două egaluri şi un eşec).
Universitatea e neînvinsă de şase etape, în care a înregistrat patru victorii şi două egaluri.
În tur scorul a fost egal, 2-2.
FC Rapid Bucureşti - Universitatea Craiova 1-1 (0-0), Arena Giuleşti - Bucureşti
Au marcat: Alexandru Dobre (55), respectiv Nicuşor Bancu (49).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Olteniţa)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - LPF
Incident la meciul Rapid București - Universitatea Craiova; partida oprită 3 minute
Un pulverizator de capacitate mărită, cu substanță iritant-lacrimogenă, a fost acționat accidental în dispozitivul de jandarmi de la meciul duntre Rapid București și Universitatea Craiova, ceea ce a făcut ca partida să fie oprită pentru trei minute.
În repriza secundă a meciului de fotbal Rapid București - Universitatea Craiova, în zona Tribunei a II-a, în cadrul dispozitivului de jandarmi, a fost acționat accidental, pentru scurt timp, un pulverizator de capacitate mărită, cu substanță iritant-lacrimogenă.
În acest context, arbitrul a oprit meciul timp de trei minute, din cauza efectelor substanței.
Jandarmeria București menționează faptul că efectul a fost de scurtă durată și nicio persoană nu a solicitat asistență medicală.
Totodată, Jandarmeria cere scuze pentru acest incident pe care îl consideră ca fiind unul izolat.
AGERPRES



