x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Returul dintre România şi Anglia se va disputa cu casa închisă!

Returul dintre România şi Anglia se va disputa cu casa închisă!

09 Oct 2010   •   00:00
Returul dintre România şi Anglia se va disputa cu casa închisă!
Sursa foto: /Intact Images

Toate biletele puse în vânzare pentru partida retur dintre naţionalele de tineret ale României şi Angliei, contând pentru barajul de calificare la Campionatul European de fotbal Under 21 de anul viitor, din Danemarca, au fost epuizate, a declarat, sâmbătă, pentru Agenţia de presă Agerpres, administratorul Stadionului Municipal din Botoşani, Ovidiu Lezeriuc.

"Ultimele 20 de tichete s-au vândut sâmbătă, astfel încât meciul se va disputa cu casa închisă. Noi mai avem doar 600 de bilete pentru galerie, care vor fi vândute pe bază de tabel", a afirmat Lezeriuc. Pentru partida România-Anglia au fost puse în vânzare 6.077 bilete, toate la acelaşi preţ, de 10 lei.

Meciul retur dintre selecţionatele de tineret ale României şi Angliei se va disputa, marţi, de la ora 14:30, pe Stadionul Municipal din Botoşani. În prima manşă, care s-a disputat vineri seară la Norwich, tinerii fotbalişti englezi au cîştigat la limită, cu scorul de 2-1.

×
Subiecte în articol: stiri