x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern România-Belarus 2-2. Fotbal cu ţârâita, greşeli cu grămada, viaţa merge mai departe

România-Belarus 2-2. Fotbal cu ţârâita, greşeli cu grămada, viaţa merge mai departe

07 Oct 2011   •   20:37
România-Belarus 2-2.  Fotbal cu ţârâita, greşeli cu grămada, viaţa merge mai departe

Cum era clar ca nici hotelierii polonezi, nici cei ucrainieni nu vor oaspeti vara viitoare selectionata Romaniei, mergand pe logica combativitatii sportive si nu pe cea a calculelor hartiei, ultimul meci al campaniei de calificare pentru Euro 2012 a fost unul de palmares.

Jucatorii tricolori au inceput meciul intr-o temporizare care a adus aminte de Guadalajara si campionatul mondial la care ne-am calificat acum mai bine de 40 de ani, probabil, o modalitate prin care s-a adus un omagiu lui Angelo Niculescu, cel care a impus nationalei acest sistem de joc si care a implinit recent venerabila varsta de 90 de ani. Bielorusii, cuminti de tot, s-au complacut si ei in starea de apatie generala, de parca toti fusesera cu o seara inainte invitatii lui Mutu in San Marino.

Placut impresionati de plasmele montate pe tavanul Arenei Nationale, nu de putine ori, jucatorii nostri au putut fi surprinsi tragand cochet cu ochiul catre propria imagine, dupa vreun sut mai de Doamne-ajuta sau dupa vreunul din rarele driblinguri reusite.

Si totusi s-au dat goluri, spre deliciul spectatorilor convocati de farmecul gratuitatii intr-un numar mai mare decat cel preconizat. Mutu a continuat cursa pentru egalarea lui Hagi, beneficiind de ajutor din partea lui Torje, lansat printr-o pasa magistrala de Sanmartean. Marica a mai insirat ca pe margele vreo trei jucatori adversi in propriul lor careu, dar nu a reusit sutul decisiv sau o pasa care sa poata fi valorificata de vreun coechipier.

Emotii? Mai deloc, bielorusii pareau a nu avea claritatea necesara pentru a reusi actiuni periculoase la poarta noastra. Totusi, acolo, pe teren... E MOTI! .... care a incercat rezolvarea unei probleme in aparare printr-o actiune fotbalistica simpla - bubuitul unui balon, dar tot ce-a putut reusi a fost o "chifla", din care a "mancat" Kornilenko, care a inscris pe langa Pantilimon.

Invocat de multe ori la meciurile de fotbal, aseara, Dumnezeu a fost roman, chiar de doua ori! Pentru prima oara in momentul in care arbitrul partidei a vazut un fault in careu, pe care nici macar arbitrii romani, anchetati la greu de DNA, nu l-ar fi dat. A doua oara, cateva minute mai tarziu cand bielorusii au ezitat in fata unei porti aparate doar de Pantilimon, dandu-i ocazia acestuia sa demonstreze seicilor de la City ca e o investitie buna.

Dupa care, ocupat cu alte treburi, Cel de Sus ne-a lasat sa jucam fotbal, capitol la care bielorusii au stat mult mai bine, reusind egalarea si initiind actiuni periculoase la poarta noastra,

Ca final epic al partidei, se poate invoca ghinionul, cum altfel s-ar putea numi alergatura pe langa alte echipe, fara a juca fotbal, astfel, s-ar putea sa apucam manifestarile de bucurie in piata publica, dupa victoria obtinuta in vreun meci dramatic cu Andorra.

×