Echipa României a obţinut sâmbătă calificarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, învingând Ecuadorul cu scorul general de 5-0. După ce Victor Hănescu şi Adrian Ungur au dus vineri rezultatul parţial la 2-0, câştigându-şi meciurile cu Ivan Endara şi cu Giovanni Lapentti, perechea Victor Hănescu/ Horia Tecău a făcut punctul decisiv, impunându-se clar în faţa cuplului Ivan Endara/Giovanni Lapentti, scor 6-2, 6-2, 6-2.
Sâmbătă, Ungur a fost protagonistul unui meci dramatic, întorcând rezultatul de la 0-2 la seturi în faţa lui Lapentti jr. "După ce am aflat că nu joacă Nicolas Lapentti, n-am mai avut emoţii pentru calificare, dar le-am spus băieţilor că trebuie să rămână serioşi, şi asta s-a văzut în jocul lor. Chiar nu aveam ce să le spun în acest meci, pentru că era vizibilă diferenţa de valoare. Acum trebuie să facem surprize cu favoritele din Grupa Mondială. Am avut şansă că am jucat acasă cu Ecuador şi că nu a jucat Nicolas Lapentti, care este un fost jucător de top 10.
Acum ne bucurăm pentru această victorie şi că suntem iar între primele 16 ţări", a declarat căpitanul-nejucător al României, Andrei Pavel. Jucătorul nostru numărul 1, Victor Hănescu, se gândeşte deja la Grupa Mondială: "Sunt şanse, dar trebuie să fim realişti. Eu sunt pe locul 50 şi dacă joc împotriva unui jucător din top 20 sau pe ciment îmi va fi mult mai greu. Acolo sunt cei mai buni din lume, acolo nu mai este Ecuador, nu mai este nici Ucraina".
Duminică au avut loc şi ultimele două partide de simplu. În primul joc, Victor Crivoi l-a depăşit în două seturi, 6-2, 6-4, pe Giovanni Lapentti, iar Adrian Ungur l-a învins pe Emilio Gomez cu 6-3, 6-4.
ROMÂNIA - ECUADOR 5-0
Vineri
Victor Hănescu - Ivan Endara 6-2, 6-2, 6-2
Adrian Ungur - Giovanni Lapentti 6-7 (2), 4-6, 6-3, 6-4, 6-1
Sâmbătă
Victor Hănescu / Horia Tecău - Giovanni Lapentti / Ivan Endara 6-2, 6-2, 6-2
Duminică
Victor Crivoi - Giovanni Lapentti 6-2, 6-4
Adrian Ungur - Emilio Gomez 6-3, 6-4