x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern „Se făcuse un pic de liniște la Dinamo. Ei bine, acum iar nu mai e liniște”

„Se făcuse un pic de liniște la Dinamo. Ei bine, acum iar nu mai e liniște”

de Adi Munteanu    |    19 Mar 2021   •   07:40
„Se făcuse un pic de liniște la Dinamo. Ei bine, acum iar nu mai e liniște”

Așa cum era de așteptat, acționarul principal al clubului Dinamo, Pablo Cortacero, nu s-a prezentat ieri în instanță la procesul pe care el l-a intentat DDB-ului, care l-a eliminat din Consiliul de Administrație. Fanii erau convinși că acesta nu-și va face apariția, tocmai de aceea nu s-au adunat în fața tribunalului decât 30-40 de suporteri. Totuși, sunt mari emoții în ceea ce privește decizia pe care o vor lua magistrații: „Atuurile sunt la el în mână. Noi avem dreptul moral, el are actele. Este complicat, dar sperăm ca judecătorii să ne dea dreptate nouă, suporterilor”, ne-a spus un membru DDB.

Fanii l-au așteptat degeaba pe acționarul spaniol la tribunal. Deși erau convinși că n-o să-și facă apariția, aceștia i-au pregătit niște mesaje, cele mai multe jignitoare, prin care încearcă să-l determine să părăsească clubul. „Era liniște la club în ultima vreme. Nu mă refer la rezultate, dar acum a venit nea Gigi Mulțescu și Dinamo va avea și rezultate, și joc. Mă refer la faptul că DDB a strâns bani și pentru licență, și pentru salarii, și pentru eventuale transferuri. La Dinamo chiar era liniște. Ei bine, s-a trezit iar acest „CortaZero” să agite din nou apele, să treacă la amenințări. Dar nu este o problemă. Și noi știm să amenințăm”, ne-a declarat un acționar DDB.

Depinde mult de decizia tribunalului

În rândul suporterilor-acționari s-au creat deja două curente de opinie. Pe de-o parte, nucleul dur al DDB, care vor să mențină cu orice preț echipa în Liga 1 și continuitatea acesteia în primul eșalon, pe de alta, sunt tot mai mulți care sunt de părere ca Dinamo s-o ia de jos, chiar din Liga 4, cu ajutorul Clubului Sportiv Dinamo, ca un club curat, fără datorii. „Totul depinde de ce vor decide judecătorii. Dacă i se dă dreptate lui Cortacero este clar că acesta va exclude DDB de la orice fel de discuții. Este clar că ne urăște și îi stăm ca un ghimpe în coaste. Chiar nu știu ce se va întâmpla în această situație. Pe de altă parte, dacă judecătorii ne vor da nouă dreptate, apar alte probleme. Noi încă nu știm toate secretele dintre Negoiță și spanioli atunci când s-a vândut clubul, dacă acesta a fost într-adevăr vândut. Așa că este posibil ca să apară și alte datorii despre care nu se știe nimic acum. Iar acestea pot să apară, de nicăieri, și anul viitor, și peste doi ani... Cine știe ce comisioane sau amânări de datorii vor avea scadența mâine, peste o lună sau mai știu eu când...”, sunt de părere cei care ar dori un Dinamo de la zero.

Cortacero amenință și el

Spaniolii, prin vocea lui Pablo Cortacero, au trecut și ei la amenințări, declarând război fanilor. „Având în vedere situația nefericită în care a fost scufundat clubul de luni zile datorită celor din DDB, după uzurparea puterilor la care am fost supuși și văzând situația lamentabilă actuală în ceea ce privește managementul sportiv, economic și administrativ, comunic că în următoarele zile voi fi prezent în orașul București, împreună cu profesioniștii mei din grupul de lucru, pentru a recâștiga controlul absolut al clubului în toate departamentele. Grupul de investiții din care fac parte a decis să aștepte decizia tribunalului pentru a face infuzia de capital necesară la clubul Dinamo”, a spus Cortacero într-un comunicat. Și totuși, deși a promis că va veni la București pentru proces, acesta tot n-a venit, invocând „teamă vizavi de amenințările continue din partea unor suporteri”. După ce au citit comunicatul, suporterii s-au declarat amuzați de finalul acestuia: „Dorința mea este să stabilesc sinergii și punți de colaborare cu DDB și cu toate aceste grupuri de fani ai lui FC Dinamo București”. „Pe dracu’ vrea colaborare cu noi. Abia așteaptă să ne excludă cu totul. Acum vine cu șantajul, că dacă nu ne potolim nu mai aduce banii promiși. De câte ori a promis? Câți bani a adus? Că ce a adus și-a luat înapoi din drepturile TV”.

×