x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sepsi OSK Sfântu Gheorghe rămâne neînvinsă în Superligă, după remiza cu Oțelul Galați

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe rămâne neînvinsă în Superligă, după remiza cu Oțelul Galați

de Redacția Jurnalul    |    07 Aug 2023   •   23:15
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe rămâne neînvinsă în Superligă, după remiza cu Oțelul Galați
Sursa foto: Facebook

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Oțelul Galați au remizat luni seara în penultimul meci al etapei a 4-a din Superliga la fotbal masculin. Covăsnenii sunt neînvinși în competiție, în timp ce elevii lui Dorinel Munteanu încă nu au nici o victorie.

Ninaj a făcut cadou o minge în minutul 5, fiind deposedat ușor de Gaitan. Mingea a ajuns la Alexandru Pop, care a profitat, marcând cu un șut din prima, din marginea careului, și deschizând scorul pentru oaspeți.

Fazele s-au succedat apoi la cele două porți, în prima repriză, cu Rondon având cea mai mare șansă de a egala, în minutul 43, când a ratat singur cu Stoian, cu o execuție ușor neglijentă.

Covăsnenii au pus presiune în repriza secundă, cu Ninaj în prim plan, care l-a pus la încercare cu o lovitură de cap, pe Stoian.

Sepsi OSK a egalat în minutul 84, cu șutul din întoarcere al lui Safranko, din careu.

Pe final, Oțelul a ratat cea mai mare ocazie a meciului, prin tânărul Tănasă, care a șutat în bara porții lui Niczuly, după ce inițial fusese faultat, arbitrul acordând avantaj.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe rămâne neînvinsă în Superligă, cu 8 puncte, ocupând locul 2, la egalitate cu Universitatea Craiova, ambele cu două victorii și două remize.

Oțelul Galați obține a treia remiză e debutului de sezon și cu 3 puncte ocupă locul 12.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: sepsi superliga