x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pas greșit pentru Farul lui Hagi. Lupta la titlu se încinge

Pas greșit pentru Farul lui Hagi. Lupta la titlu se încinge

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2023   •   07:30
Pas greșit pentru Farul lui Hagi. Lupta la titlu se încinge
Sursa foto: Hepta

Sepsi OSK Sf. Gheorghe și Farul Constanța au încheiat la egalitate, sâmbătă seara, scor 1-1, primul meci din etapa a șasea a play-off-ului Superligii.

Farul a deschis scorul în minutul 73, prin Borza, și a condus până în ultimul minut, când Ștefănescu a restabilit egalitatea.

Farul se menține pe primul loc în Superligă, cu cinci puncte în fața locului doi, CFR Cluj.

Ardelenii vor juca luni de la ora 20.30 cu FC Rapid.

Duminică, în play-off este programată partida Universitatea Cariova-FCSB.

Hagi: „Noi am construit, noi am făcut, am fost conectaţi. Suntem oameni, uneori iese, alteori, nu”

”Am pierdut două puncte. Un meci defensiv bun, ofensiv mai puţin bun. Ei când au avut ocazii, au şi marcat. Puteam să conducem şi cu 2-0.

Când am scăzut presiunea au venit şi problemele defensive. Nu am ştiut să gestionăm ultimele minute şi asta este, aşa e fotbalul!

 

Dacă făceam 2-0 se termina meciul! Am condus meciul, amfost conectaţi, dar ceva nu ne-a ieşit. Am avut ocaziile noastre, nu i-am lăsat să ajungă la poartă.

Domnilor, haideţi să fim serioşi. Aşa, doar să băgăm întrebări doar de dragul de a băga, de pe stradă... Noi am construit, noi am făcut, am fost conectaţi. Suntem oameni, uneori iese, alteori, nu.

Toate meciurile în play-off sunt grele pentru noi. Vă reamintesc, suntem pe primul loc, suntem cei mai buni, dar nu avem nici bugetul şi nici nu era acesta obiectivul. Suntem favoriţi pentru că jucăm cel mai bine, că suntem pe primul loc, atât.

 

Folosiţi dumneavoastră cuvântul ăsta de favoriţi. Nu puteţi voi să ne declaraţi cum vreţi voi, să ne ascultaţi. Dacă nu ne ascultaţi, bine, spuneţi ce vreţi voi.

Favoriţi, de unde? Suntem favoriţi că jucăm cel mai bine, suntem pe primul loc. Am luat un punct la Sepsi, în deplasare, unde alţii au pierdut. 

Probabil voi vedeţi fotbalul mai uşor din afară. De acolo e uşor, intră pe teren să vezi ce greu e. Nu uitaţi că suntem pe primul loc. Există un lucru bun pe care să-l spuneţi despre Farul?

Nu cred că nu o să spun niciodată ce schimbări fac, dacă le fac bine. Sunt şi eu un om, ca voi, o dată e bine, o dată nu e. Nu o să dau explicaţii ce şi cum. Asta ar fi culmea.

Mazilu are calitate, trebuia să îl jucăm mai mult astăzi, trebuiau să ajungă mai multe mingi la el. Mă bucur că a marcat Borza. Sunt tineri. Hagi bagă jucători tineri în play-off, nu în amicale. Şi ăsta este câştigul nostru.

Asta e echipa mea. De asta am ajuns unde am ajuns. Mentalitatea mea este să mergem la următorul meci şi să îl câştigăm. Acum vine Rapidul, trebuie să luăm trei puncte, că jucăm acasă”, a declarat Hagi, după meci.

Bergodi: „Noi încercăm să jucăm, trebuie să ai ambiţie, dacă nu ai motivaţie, trebuie să te laşi”

”Jucăm întotdeauna cu ambiţie, băieţii şi-au arătat caracterul, nu au renunţat niciodată, puteam face mai bine, dar mă bucur, am jucat împotriva Farului.

Da, cred eu că va reveni, dacă nu a revenit deja, pentru că el a avut 3 accidentări în acest an, mereu când a revenit, s-a accidentat, şi atunci l-a oprit din drum, să crească, anul trecut ajunsese la naţională.

 

El, cu toţi ceilalţi jucători, au jucat foarte bine, era dificil, jucam împotriva unei echipe care are multă posesie, dar au găsit puţine spaţii. Mă bucur pentru băieţi, au făcut foarte bine, mai ales că şase jucători au jucat şi azi.

El (n.r. Rondon) a intrat bine cu CFR, când s-a accidentat Ion Gheorghe, şi a făcut un meci bun şi m-am gândit să rămână el acolo, că nu aveam extreme.

La 37 de ani, i-am zis că a fost ca Eto'o cu Mourinho, la Inter, când juca în flanc, că nu era loc în centru. Ciobi a jucat bine, s-a apărat bine, poate fi fundaş dreapta.

 

 Noi încercăm să jucăm, trebuie să ai ambiţie, dacă nu ai motivaţie, trebuie să te laşi”, a declarat Cristiano Bergodi, după remiza cu Farul.

×