x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Steaua l-a transferat pe mijlocaşul Cosmin Matei

Steaua l-a transferat pe mijlocaşul Cosmin Matei

06 Iul 2010   •   00:00

Internaţionalul de juniori al echipei Farul Constanţa, Cosmin Matei, a semnat, luni seară, un contrat valabil pe următoarele cinci sezoane cu formaţia Steaua Bucureşti.

"Am semnat pentru cinci sezoane cu Steaua. Pentru mine este ceva extraordinar, mai ales că sunt stelist de mic şi mi-am dorit mereu să joc la Steaua. Nu am apucat să mă văd cu domnul Victor Piţurcă. Am vorbit doar cu preşedintele Valeriu Argăseală. Obiectivul meu este să mă adaptez cât mai repede, să prind un loc în echipă şi să dau totul pe teren. Joc unde mă pune antrenorul, însă mi-ar plăcea postul de mijlocaş stânga", a declarat Matei, potrivit Mediafax.

Cosmin Matei, care va împlini 19 ani în luna septembrie, s-a mai aflat în această vară în probe la Unirea Urziceni, iar în iarnă a fost dorit de mai multe cluburi, inclusiv din străinătate. Suma solicitată atunci de oficialii constănţeni, un milion dolari, a întrerupt însă orice negociere.

×
Subiecte în articol: stiri